Îmi pare bine că nu îmi va părea atât de rău încât să nu te pot scoate din inimă. Ai fost o altă iubire trecătoare, deşi te-am vrut să-mi fii etern.

                                       Îmi pare că ne-am schimbat. Îmi pare că nu mai ajungem nicăieri. Îmi rău că se ajunge la final. Îmi pare bine că am învăţat să nu mai sufăr. Îmi pare bine că nu îmi va părea atât de rău încât să nu te pot scoate din inimă. Ai fost o altă iubire trecătoare, deşi te-am vrut să-mi fii etern.

                                       Femeile nu suferă după fiecare bărbat pe care îl iubesc, nu cred amăgirile fiecăruia. Femeile nu sunt chiar atât de naive pe cât le credeţi, deşi sunt naive atât cât să fie sincere şi frumoase mereu. Femeile nu sunt chiar atât de proaste pe cât le credeţi, nu sunt proaste deloc, doar că iubesc.

                                       Îmi rău că se ajunge la final, dar ştii… Oamenii se mai şi despart din cauză că ceea ce au crezut a fi iubire a fost ceva mai puţin decât atât, iar atracţia fizică nu a fost de ajuns. Oamenii îşi mai spun ,,La revedere” fără ca el să fie neapărat un mitocan şi fără ca ea să sufere zile în şir. Dar dacă ea nu a suferit, asta nu înseamnă că nu a simţit nimic pentru el, asta nu înseamnă că în neimportanţa sentimentelor pe care ei le-au simţit  (neimportanţă pentru cei din jur) iubirea lor nu a fost iubire. Asta nu înseamnă că trebuie să se ridice curioşi care să spună că iubirea a fost de formă, de distracţie, că el e deşteapt şi şi-a atins scopurile, iar ea nu a fost decât folosită.

                                       Ai fost o altă iubire trecătoare, deşi te-am vrut să-mi fii etern. Asta ar trebui să înţelegi, cel puţin asta am înţeles eu după ce mi-am dat seama că nu putem ajunge nicăieri. Şi sincer, nu îmi pasă dacă mă va condamna cineva pe mine sau pe tine pentru o despărţire care trebuie să se înfăptuiască. Noi ştim adevărul şi e de ajuns. Te-am vrut să-mi fii etern, dar asta e… Am învăţat să nu mai sufăr.

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply