Gusta-mi-aş dimineaţa cafelele fără să simt gustul amar a tot ce nu suntem. Bea-mi-aş în fiecare seară vinul fără să mă gândesc la noi. Trăi-mi-aş viaţa fără să mă gândesc la străinii pe care-i cunosc mai bine decât mă cunosc pe mine. Uita-mi-aş iubirea…

                                    Nu vrem niciunul să plecăm. Nu vrem niciunul să rămânem. Nu mai suntem unul lângă celălalt, unul pentru celălalt, dar ne ţinem încă de mână. Suntem aceiaşi amanţi care împart patul, aceiaşi soţi care împart problemele, aceiaşi prieteni care-şi împărtăşesc nebunia, aceiaşi copii care nu ştiu cu exactitate ce înseamnă fericirea. Şi totuşi aceiaşi străini care nu se cunosc, nu se înţeleg, nu se iubesc, nu se mai iubesc.

                                    Din unele relaţii nu vrem să plecăm, dar ne facem rău dacă rămânem. Din unele relaţii nu ne mai alegem cu amintiri şi vise frumoase, ci cu regrete şi insomnii. Dar ne încăpăţânăm pur şi simplu să nu renunţăm. Nu ştim, oare, că renunţarea este, de foarte multe ori, un act de curaj? Nu ştim, oare, noi că ar trebui să ne dăm seama că răul care face bine, este în esenţă tot rău? 

                                    Venind vorba de rău… Cafele, ţigări, ciocolată, toţi avem câte ceva care înlocuieşte pe cineva sau cu toţii avem câte ceva în care ne refugiem atunci când aceleaşi braţe ca cele de ieri nu mai pot fi întinse pentru a ne oferi un adăpost de la viaţă cu tot ce înseamnă ea, cu bune şi cu rele adunate. Cu dulci şi nesărate, cu acre şi amare…

                                    Gusta-mi-aş dimineaţa cafelele fără să simt gustul amar a tot ce nu suntem. Bea-mi-aş în fiecare seară vinul fără să mă gândesc la noi. Trăi-mi-aş viaţa fără să mă gândesc la străinii pe care-i cunosc mai bine decât mă cunosc pe mine. Uita-mi-aş iubirea… Şi mi-aş zice atâtea noaptea ca ultim gând înainte de culcare, înaintea amăgirilor că va fi bine. Şi mi-aş zice şi mai multe dimineaţa la începutul fiecărei zi care încearcă să-mi aducă în prezent trecutul. 

                                    În cele din urmă toţi plecăm, toţi părăsim şi toţi suntem lăsaţi în urmă. Nu sunt excepţii, sunt doar oameni pe care îi luăm cu noi să ne fie călăuze şi să ne fie sprijin. Nu vrem niciunul să plecăm, dar nu vrem nici să rămânem… Norocul nostru că vin alţii şi ne prind de mână şi ne scot din tragedia imposibilităţii de a renunţa. Bea-mi-aş în fiecare seară vinul fără să mă gândesc la noi.

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply