Fiecare femeie are ceva special. Ceva numai al ei. Fericite sunt femeile al căror acel ceva este bărbatul de lângă ele.

                                           Fiecare femeie are ceva special. Ceva doar al ei. Ceva pentru care stârneşte invidii mari în jurul său. Un zâmbet inconfundabil. O privire cuceritoare. O prezenţă aparte şi o personalitate de neuitat, dar să ştii că multe femei au acest ,,ceva”, iar unele poate le au chiar pe toate, însă acel ceva care îţi va aparţine numai şi numai ţie, draga mea, va fi bărbatul de lângă de tine. Acel ceva pentru care vei fi invidiată este de fapt cineva.

                                          Bărbatul de lângă tine nu e un accesoriu, dar te face să stăluceşti aşa cum nici cele mai scumpe pietre preţioase nu vor reuşi vreodată. Îl porţi alături de tine toată viaţa şi tot l-ai mai purta puţin căci parcă nu te poţi sătura de parfumul lui, de prezenţa lui… de el. Amintirile pe care ţi le oferă nu sunt niciodată prea multe mai ales atunci când reflectă iubirea nemărginită pe care ţi-o poartă în suflet. Of… Femeile… Suflete lacome de iubire şi amintiri frumoase…  

                                          Şi probabil setimentul care îi oferă unei femei cea mai mare încredere în ea însăşi este certitudinea că bărbatul care o ţine de mână îi aparţine doar ei şi nimănui altcuiva. Aşa suntem noi femeiele. Ne place să ştim că avem ceva ce nu va mai aparţine altcuiva niciodată pentru că având pe cineva special şi unic lângă noi, ne simţim la rândul nostru speciale. O femeie este cu adevărat frumoasă atunci când iubeşte şi este iubită. Până atunci nu va fi frumoasă în adevăratul sens al cuvântului…

                                         Dar cum spuneam mai devreme, fiecare femeie are ceva special. Ceva numai al ei. O femeie norocoasă are pe cineva special. Pe cineva numai al ei.  Fericite sunt femeile al căror acel ceva special este bărbatul de lângă ele… Foarte fericite ar trebui să fie. Doamne, şi cât de frumoase pot fi acele femei fără ca măcar să relizeze asta uneori…

Foto: We Heart It

large (66)

 

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply