Femeile pleacă. Și nu pentru că au găsit pe altcineva, ci pentru că bărbații pe care îi aveau alături nu au vrut să le fie în totalitate bărbați. 

                       Crede-mă, nu a plecat pentru că a găsit pe altcineva. Deși, poate, pentru tine, e cea mai bună explicație, cea mai bună alinare pentru un orgoliu care nu încetează să își facă simțită prezența. A plecat pentru că tu nu ai fost tot ce i-ai fi putut fi. Deși, poate, nu vei recunoaște niciodată. A plecat pentru că nu mai găsea lângă ea același de bărbat de care s-a îndrăgostit, nu pentru că ar fi găsit altul mai bun.

                       Și în plus, greșește cel care găsește mai bine sau acela care lasă loc de mai bine când ar putea, foarte ușor, să fie el acela care se ridică mai presus de ceilalți?

                       Puține sunt acele femei care pleacă pentru că au cunoscut alți bărbați. Cele mai multe au alte motive, unele mai bine întemeiate și pleacă după frământări care le-au făcut să își amâne vreme îndelungată decizia.

                       Poate încă avem o mentalitate învechită sau poate că noi suntem învechiți atunci când îi condamnăm și îi judecăm pe cei care își urmează sufletul pentru că, de fapt, nu avem cum să știm ce se ascunde acolo. Ce dureri, ce dezamăgiri. Și multe altele.

                       Ar fi bine să învățăm mai repede să acceptăm anumite decizii ale celor din jur fără să criticăm și să încercăm să părem mai buni. Pentru că, adesea, nu suntem. 

                       Oamenii pleacă, în general. E un adevăr pe care nu îl poate contesta nimeni. Femeile pleacă. Și nu pentru că au găsit pe altcineva, ci pentru că bărbații pe care îi aveau alături nu au vrut să le fie în totalitate bărbați. Pleacă pentru că fericirea lor nu mai e acolo unde era cândva. Poate că oamenii nu se schimbă, dar îți arată pe parcurs cine sunt de fapt. Și se întâmplă ca, uneori, cei de care ne îndrăgostim să nu fie exact așa cum credeam noi că sunt. 

Foto: Kinga Cichewicz

 

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts