Femeia, dacă nu ştii s-o iubeşti, te învaţă s-o regreţi!

                                             Femeia, dacă nu ştii s-o iubeşti, te învaţă s-o regreţi! Femeia în sine mai poate fi privită ca o lecţie pe care ori vrei s-o citeşti şi s-o reciteşti la nesfârşit descoperind mereu altceva nou, mai bun de iubit, ori o neglijezi şi rămâne ca un gol, de această dată în suflet, pe care de la o vreme nu îl mai poţi umple cu nimic. Dar depinde mult şi de lecţie, depinde foarte mult de femeie, însă nimeni nu ar merita să fie neglijat. Ar trebui să ştii că toate în viaţă se plătesc cu exact atât cât ai primit, vorbind de sentimente. 

                                             Dacă nu ştii să o iubeşti, ea va învăţa să te uite, va învăţa să nu îi mai pese, apoi va pleca liniştită fiind împăcată şi resemnată cu ideea că a făcut tot posibilul, dar că tot posibilul, pentru tine, nu a fost îndeajuns. Te va învăţa s-o regreţi. Probabil râzi în sinea ta şi ai impresia că aşa ceva nu se va întâmpla niciodată, dar vine o vreme a amintirilor care te cheamă, a binelui care răzbate prin neajunsurile pe care le trăieşti şi ajungi să te gândeşti cu regret că ar fi putut fi altfel dacă tu ai fi putut să faci ce trebuia atunci când era cazul. 

                                             Femeia te învaţă s-o regreţi, mai bine spus te obligă pentru că nu prea ai de ales în clipa în care îţi dai şi tu seama că ai iubit şi că totuşi ai lăsat totul să treacă pe lângă tine cu o calmă nepăsare. Îţi dai şi tu seama că te-a iubit enorm şi că totuşi iubirea ei nu te-a legat de ea pe veci. Îţi dai şi tu seama, doar nu eşti prost. Cred că mereu e mai bine să-l laşi pe celălalt să te înveţe lecţii frumoase cu frumosul, nu lecţii care n-au cum să-ţi convină într-un mod neplăcut. Dar într-un final asta e, dacă nu vrei să înveţi să iubeşti, eşti obligat să înveţi să regreţi. Dacă nu eşti dispus să trăieşti iubirea, eşti obligat să te întrebi ,,Ce-ar fi fost dacă-am fi fost şi-acum?” 

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

  • If there are the complete hallmarks you would also anticipate finding a town mark,
    a date letter and the gold normal mark for the town which might assist
    to provide an exact date.

  • COMMENTS (3)

    1. Kasey 24th iulie 2017 at 17:11 -

      If there are the complete hallmarks you would also anticipate finding a town mark,
      a date letter and the gold normal mark for the town which might assist
      to provide an exact date.

      Reply
    2. New Hultquist Jewellery Collection 24th iulie 2017 at 17:09 -

      One is to thread beads on headpins, feed the wire ends via holes
      in the filigree base, and both twist the ends together or coil them tightly towards the
      back of the filigree with spherical-nose pliers.

      Reply
    3. Hultquist Jewellery Collection 24th iulie 2017 at 15:56 -

      Transferring onto one other brooch worn by The Duchess of Cambridge, this time during the royal tour of Canada in 2011: the Maple Leaf.

      Reply

    Leave a Reply