Fără măşti. Fără minciuni. Fără falsitate. Dacă vrei să faci parte din viaţa mea, pur şi simplu încearcă să fii tu însuţi, altfel nu ai ce căuta aici. Eu consider că cei care nu ştiu să ofere iubire nu au dreptul să aibă pretenţia de a o primi.

                                   Fără măşti. Fără minciuni. Fără falsitate. Dacă vrei să faci parte din viaţa mea, pur şi simplu încearcă să fii tu însuţi, altfel nu ai ce căuta aici. Eu consider că, cei care nu ştiu să ofere iubire, nu au dreptul să aibă pretenţia de a o primi. Cei care nu sunt capabili să fie sinceri, nu au dreptul să primească adevăruri sau să le aştepte de la celălalt. Iar când vine vorba de suflete nu se poate cu măşti. Lăsăm măştile pe masă şi iubim. Dar iubim cu simţ de răspundere, nu ne jucăm mai mult decât e cazul şi nu trecem linii care au scopul lor şi există pentru a nu fi călcate.

                                   Altfel nu merge. Niciodată nu merge. Ştiu asta pentru că, de fiecare dată când m-am îngrăgostit de măştile oamenilor, am avut de suferit. La un moment dat fiecare renunţă la aparenţe, înşelăciuni, minciuni şi măşti. De multe ori atunci e finalul pentru că îndrăgostindu-te de ceea ce credeai că este un om, de ceea ce te-a făcut el să crezi că e, nu îl mai poţi iubi atunci când devine el însuşi. E un risc să fii tu însuţi în faţa cuiva, dar dacă iubeşti acel om, atunci eu nu cred că există altă cale decât aceea de a fi sincer, atât cu tine însuţi cât şi cu cel căruia îi dai speranţe pentru un viitor comun.

                                   Aşa că, măştile jos, dragilor. E singura regulă. Măştile jos căci altfel nu vom reuşi să ne înţelegem. Am început să le cunosc şi greu mai pot fi minţită, deci dacă vreţi să ne înţelegem, ştiţi ce aveţi de făcut. În sufletele oamenilor nu se intră cu măştile pe faţă, cu pantofii murdari în picioare şi cu pachetul de minciuni gata pregătit. În sufletele oamenilor se intră cu sfială şi cu iubire, numai aşa, altfel nu merge. La un moment dat vei pleca sau vei fi dat afară. Depinde de oameni… Depinde de tine. Deci măştile jos!

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts