Eu cred că oamenii se schimbă în bine, cu timpul. Cred că pot învăța din greșelile lor. Și mai cred că oricine merită o a doua șansă. Dar poate că ar fi corect ca cei care se văd în postura de a o cere pe a treia să nu arunce cu insulte și cuvinte grele dacă nu o primesc. Când greșelile devin alegeri, cu siguranță vina nu e a celui care nu oferă iertare. 

                        Oamenii se pot schimba dacă le oferi iubire, dacă le dai timp și dacă îi lași să învețe din trecut, din greșelile făcute. Se pot schimba dacă primesc iertare și ajung să înțeleagă faptul că unele acțiuni dor profund. Cu toții greșim. Nu ar trebui să facem din greșelile noastre un capăt de lume. 

                        Oricine merită o a doua șansă, asta, bineînțeles, dacă nu cumva greșelile făcute sunt prea adânci pentru a mai lăsa loc iertării sau pentru a mai putea lega acele ațe subțiri care s-au rupt. Oricine merită o a doua șansă. Dar nimeni nu ar trebui să o merite pe a treia. E o linie fină pe care teoretic nu avem voie să o trecem. Mulți o trec. Și aproape toți regretă. 

                        Eu cred că oamenii se schimbă în bine, cu timpul. Cred că pot învăța din greșelile lor. Și mai cred că oricine merită o a doua șansă. Dar poate că ar fi corect ca cei care se văd în postura de a o cere pe a treia să nu arunce cu insulte și cuvinte grele dacă nu o primesc. Când greșelile devin alegeri, cu siguranță vina nu e a celui care nu oferă iertare. 

                        Cât să ierți și cât să treci cu vederea? La un moment dat ajungi într-un punct în care nu mai ești luat în serios și celălalt te crede slab. Pare că nu ai puterea să renunți la cineva care îți face rău. Pare că fericirea ta depinde doar de puținul acela care îți este oferit. Și nu e așa. 

                        Unele alegeri dor, însă și să nu iei acele alegeri doare. Poate ajunge să doară chiar mai tare. Ai grijă pe cine păstrezi în viața ta. Ai grijă ce ierți, cât ierți, pe cine. Și nu pune la suflet cuvintele de mai târziu ale acelor oameni pentru care ai făcut totul, ele îți vor demonstra doar că ai avut dreptate când ai renunțat să mai ierți. 

Foto: Francisco Moreno

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts