E atât de comun. E atât de trist. E din păcate atât de adevărat…

                                              Încă nu îmi vine să cred cât de mult poţi iubi un om care nu că nu poate, dar nu vrea să te aibă alături.

                                              Nu îţi mai scriu ţie, cel care iubeşti, dar răneşti ca spinul unui trandafir superb… Îţi scriu ţie, cel care nu te înduri să iubeşti. Îmi scriu mie, cea care a iubit zadarnic un bărbat care poate nu a meritat.

                                              Până acum nu am avut putere să scriu pentru că încă durea… Acum,  toată iubirea asta, e doar ceva care a amorţit şi care se volatilizează de puţină vreme. Astăzi am tot dreptul să scriu despre un ,,noi” care nu a existat niciodată pentru că cineva nu a dorit să existe, aşa că a rămas doar un cuvânt pe care mi l-am ucis pe buze şi l-am înecat în lacrimi. Mi-aş dori să negi că ai simţit ceva pentru mine, căci numai astfel aş înceta să te condamn pentru nefericirea pe care am trăit-o. Dar tu nu poţi să negi. Mi-ai spus din priviri, din gesturi simple şi ai culminat mărturisindu-mi în cuvinte. Apoi ai plecat, ai strâns pe alta în braţe şi nu mi-ai făcut un loc al meu în sufletul tău, deşi sufletul meu erai tu însuţi. Şi cu toate astea am învăţat să te iert…

                                              Nu pot să-mi dau seama cum te-am iubit atât ştiind că nu-ţi pasă, ştiind că n-ai de gând să rămâi, ştiind că tu nu vrei să mă iubeşti.  Acum te las pe tine să te întrebi, cum de ai putut să mă laşi a nimănui?

                                              E atât de comun. E atât de trist. E din păcate atât de adevărat… Că el nu vrea să iubească. Nu vrea să se lege la cap dacă nu-l doare. Nu vrea iubirea şi o ucide exact atunci când e pe cale să îi înflorească în suflet… Că ea îl aşteaptă cu disperare şi îl cheamă până când îi rămâne sufletul fără glas. Până când se convinge că ale sale chemări sunt zadarnice.

                                              E atât de comun. E atât de trist. E din păcate atât de adevărat… Că el abia târziu îşi dă seama de faptul că iubirea nu moare într-un suflet oricât de mult ai vrea tu să o ucizi şi că în cele din urmă tot înfloreşte şi începe să te doară… Şi ce te-ai mai lega la cap, dar mai ales la suflet cu iubirea ei… Dar e la fel de adevărat că atunci când tu te întrebi cum poţi ajunge mai repede la ea, se întreabă şi ea cum de te-a putut iubi.

                                              E atât de comun. E atât de trist. E din păcate atât de adevărat… Tu ce vrei? Ce mai aştepţi? Pe cine? Aleargă s-o iubeşti !… Acum cât încă nu te-a alungat de tot…

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

  • COMMENT (1)

    1. economics bit coin 02nd aprilie 2018 at 12:21 -

      Your article is just superb. Great fun . X back teacher more info – website please visit

      Reply

    Leave a Reply