E al dracului de bine să fii copil trăind o dragoste matură.

                            Dacă lângă omul pe care îl iubeşti nu poţi fi copil, atunci acel om nu e cel lângă care îţi vei petrece întreaga viaţa. O femeie vrea să fie copil lângă bărbatul său pentru că are nevoie să fie ocrotită, să i se poarte de grijă, să i se facă mofturile. Dar o femeie are nevoie să fii copil lângă ea pentru că are nevoie şi de cineva căruia să îi poarte de grijă, cineva pe care să îl ocrotească şi căruia să îi facă bine aşa cum ştie ea mai frumos. 

                            Se va juca în timp ce te iubeşte, dar să fii sigur că nu se va juca niciodată cu iubirea voastră pentru că ea ştie cât de important este să ai o relaţie serioasă, cât se poate de reală şi de solidă. Ea ştie cât de important e să nu te minţi că totul e bine atunci când nu e. Dar nu te va putea iubi niciodată pe de-a-ntregul dacă nu o vei lăsa să fie copil în preajma ta, să se copilărească, să facă lucruri fără logică şi să îţi ofere gesturi care par fără sens. Dar nici nu se va îndrăgosti de tine la nebunie dacă nu îi vei oferi un strop din aceeaşi nebunie pe care ţi-o va oferi ea. Să ştii că, deşi poate nu pare…

                            E al dracului de bine să fii copil trăind o dragoste matură. E al dracului de frumos ca o femeie matură să se copilărească în preajma ta, înseamnă că are destulă încredere încât să îţi arate sufletul său aşa cum nu l-au văzut mulţi, aşa cum, poate, nu l-a mai văzut nimeni. Şi e al dracului de minunat să poţi, la rândul tău, să îţi descoperi sufletul în faţa ei. 

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts