Dincolo de şoaptele nopţii

                                Dincolo de zumzetul agitat al zilei se ascund şoaptele nopţii, iar dincolo de şoaptele nopţii se află tăcerea noastră.

                               De ce tac?

                               Tac pentru că vreau să fii tu primul care spune ceva şi rupe tăcerea ce creşte între noi. Tac pentru că te privesc şi simt că aş neprihăni acest omagiu pe care ţi-l aduc cu atâta drag dacă aş mai spune ceva. Tac pentru că dincolo de şoaptele nopţii se ascund cuvintele, iar dincolo de cuvinte se ascund adevăratele trăiri care mă încearcă… sentimentele pure pe care ţi le port.

                               De ce taci?

                               Taci pentru că nu vrei să mă întrerupi pe mine în timp ce tac. Taci pentru că nu ştii ce ai putea spune. Cuvintele nu ţi se mai par decât banale fire de praf comparativ cu măreţia universului de linişte. Taci pentru că pe noi liniştea ne apropie.

                               Dacă eu tac şi taci şi tu, atunci cine vorbeşte?

                              Vorbeşte noaptea pentru amândoi. Ea nu şi-a pierdut vocea. N-au părăsit-o cuvintele pentru că nu le-a avut niciodată. Ea vorbeşte o limbă înţeleasă numai de vânt şi de stele. Noi ceilalţi doar credem că o înţelegem şi de asta o iubim. Ne spune mereu doar ceea ce vrem să auzim… sau de fapt noi auzim numai ceea ce vrem.

                              Dincolo de şoaptele nopţii suntem noi ascultând-o şi tăcând. Dincolo de şoaptele nopţii zace toată iubirea noastră. Dincolo de şoaptele nopţii nu se mai află nici măcar un cuvânt, e linişte, deşi în acea linişte sunt cuprinse toate cuvintele rostite vreodată de noi amândoi.

                             Dincolo de ele e un trecut care încă îmi mai vorbeşte.

                             Dincoace sunt eu. Cea care a revenit cu picioarele pe Pământ şi a realizat cât de feerică poate fi iubirea. Promite multe. Promite frumos. Dar trece. Sau poate dacă trece nu e iubire, dar chiar dacă e doar o iluzie… Promite frumos…

                             Dincolo de şoaptele nopţii ne-am iubit noi…

Foto: We Heart It

1962034-BW

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply