Diferenţa dintre un băiat şi un bărbat este că primul te va trata cu superioritate crezând că lui i se cuvinte totul, în timp ce un bărbat va vedea în tine un egal al său, un bărbat ştie că trebuie să merite ceea ce primeşte de la o femeie pentru că dacă nu merită, ea va înceta să îi mai ofere ceva.

                                 Diferenţa dintre un băiat şi un bărbat nu cred se află în numărul anilor sau în rândul cuceririlor. Diferenţa dintre un băiat şi un bărbat este că primul te va trata cu superioritate crezând că lui i se cuvinte totul, în timp ce un bărbat va vedea în tine un egal al său, un bărbat ştie că trebuie să merite ceea ce primeşte de la o femeie pentru că dacă nu merită, ea va înceta să îi mai ofere ceva.

                                 Ştii, din punctul meu de vedere poate avea şi 40 de ani, dacă încă nu a încetat să creadă că iubirea nu e ceva serios şi că îşi atinge apogeul între perne, tot un băiat a rămas, trăieşte puţin cam departe de realitate şi s-ar putea să se trezească din somn direct pe podea cu o durere mare de cap şi una şi mai mare de suflet.

                                 Ca să devină bărbat are nevoie să piardă o femeie, dar nu oricum, nu cu ,,Nu mai merge, ştii… Hai să luăm o pauză şi vedem ce se întâmplă după…” Nu! El are nevoie să piardă o femeie pe care a neglijat-o şi care l-a iubit enorm, dar care să renunţe definitiv la el exact în clipa în care s-a hotărât să deschidă larg sufletul pentru a o putea iubi la rândul său aşa cum trebuia să o iubească de la bun început.

                                 Ca să se maturizeze un bărbat trebuie să sufere o femeie, poate chiar mai multe şi asta mă nemulţumeşt extrem de mult, dar aşa e viaţa, aşa e fire unui bărbat… Iar femeile se îndrăgostesc de băieţi pe care îi cred bărbaţi, numai că nu după multă vreme se lovesc de adevăratele lor intenţii, de realele dorinţe şi preferă să se retragă, deşi doare.

                                 Pentru a se maturiza, un bărbat are nevoie să piardă o femeie… Poate mai multe… Dar să le piardă în aşa fel încât să-l doară sufletul. Femei, aveţi grijă, bărbatul iubit ar putea să nu fie chiar atât de bărbat, ar putea avea nevoie să vă piardă ca să vă poată aprecia atât cât meritaţi, dar vă doriţi să fiţi iubite sau pierdute?

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply