Despre minciuni

                   Cuvintele ar trebui să fie ornamente frumoase ale fiinţei noastre. Prin cuvinte ar trebui să le dăm şansa celorlalţi să realizeze cât de minunaţi suntem… ar trebui. Dar de cele mai multe ori nu le folosim în acest scop. Deci de ce le lăsăm să facă exact contrariul? De ce le dăm voie să murdărească, să distrugă şi să scoată la suprafaţă cele mai întunecate şi cele mai rele părţi ale noastre? De ce ? De ce alegem să folosim cuvinte, şi din păcate cuvinte frumoase, pentru a… minţi?

                   Minciuni… Am spus că voi vorbi despre ele şi mă ţin de cuvânt. Noi, oamenii, am primit în dar de la Dumnezeu graiul, dar n-am ştiut să apreciem acest dar. Nu ştim. Am putea folosi cuvintele la atât de multe lucruri frumoase, dar n-o facem. Putem da glas sentimentelor prin intermediul lor, putem arăta apreciere, putem schimba atât de multe cu ajutorul lor, însă noi alegem, de prea multe ori, să le folosim cu egoism, să le manevrăm în aşa fel încât să fie înşelătoare. Construim din ele minciuni. Şi ne pricepem de minune la asta.

                   Am… Am renunţat de mult timp la încercările inutile de a schimba oamenii, dar încerc să îndrum. Sunt oameni care se pot schimba singuri dacă li se arată o cale mai bună. Înainte să dai glas unui neadevăr, întreabă-te care sunt avantajele şi dezajantejele sale şi mai ales, întreabă-te dacă tu ai vrea să fii minţit la rândul tău. N-ai vrea, aşa-i? Mă întreb cine ar vrea să fie minţit… Gândeşte-te că va veni o vreme când minciunile tale de acum vor aduce efecte negative în viitor. O vorbă din bătrâni spune că ,,Minciuna are picioare scurte” şi am simţit cu toţii pe propria piele adevărul acestor cuvinte, iar la capătul acestor ,,picioare scurte” se află încredere spulberată, lacrimi, tristeţe…nimic bun, nimic frumos. Vreau să începem să folosim cuvintele pentru a face bine, pentru a spune lucruri frumoase, dar adevărate. Decât să spui o minciună mai bine nu spune nimic. Minciunile aduc durere. Ai simţit şi tu asta, şi eu, şi fiecare dintre noi. De ce să nu încercăm să le evităm? 

                 Aş vrea să mai fim iarăşi copii şi să ne temem că dacă minţim ne va creşte nasul la fel cum i s-a întâmplat lui Pinochio.

Foto: We Heart It

pinochio

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

  • COMMENT (1)

    1. Cheer Spirit Network 24th iulie 2017 at 16:42 -

      It’s an amazing piece of writing in support of all the
      web viewers; they will obtain advantage from it I am sure.

      Reply

    Leave a Reply