Despre cum se termină iubirea. 

                     Câteodată îmi place să mă gândesc la iubire ca la un borcan mare cu cea mai bună dulceață din care te servești cu poftă fără să te poți abține vreodată. Uneori îți împarți dulceața cu un singur om pentru că ai impresia că ar fi un semn de trădare să le mai dai și altora, chiar dacă într-un mod total diferit. Alteori lași mai mulți oameni să se servească cu iubire din borcanul tău sperând că vor la fel, bineînțeles, iubirea îmbracă multe forme, nu doar una. Doar că unii oameni sunt egoiști, așa cum, poate ai fost și tu în anumite cazuri. Iar iubirea, la fel ca dulceața, cândva tot se termină. Speli borcanul cu dezamăgire în suflet pentru că ai mai căutat același sortiment și nu ai găsit. Așa că aștepți. Dar nu mai găsești la fel. Nici nu ai avea cum. Iar după o vreme, poate, în acel borcan, pui murături. 

                     Sunt sigură că nu e cea mai sugestivă și nici cea mai frumoasă metaforă a mea, dar eu cred că reflectă cumva realitatea, acea realitate pe care, fie că vrem, fie că nu, ajungem cu toții să o trăim. Iubirea se termină, dar ajungem să o apreciem și conștientizăm că am risipit-o pe oamenii nepotriviți abia atunci când ajungem la fundul borcanului. 

                     Iubirea se termină cândva. Sunt oameni care nu merită să o primească la nesfârșit și oameni care, poate, nu au meritat-o niciodată. Dar cum se termină iubirea? În multe feluri și în foarte puține dintre ele într-un mod plăcut. 

                     Iubirea se termină atunci când adevărul este înlocuit cu minciuni și amânări nefondate, atunci când trădarea și dezinteresul iau locul respectului și al dăruirii față de persoana dragă. Iubirea se termină atunci când nu știm ce să facem cu ea și sfârșim prin a o irosi fără sens crezând că acțiunile noastre nu vor avea consecințe sau subapreciind acele consecințe. Iar când se termină iubirea, oamenii eșuează. 

                     Poate nu e vorba că nu a fost să fie, ci dacă a fost sau nu iubire. La fel cum, poate, cea mai mare vină ne aparține nouă, nu împrejurărilor sau celor din jur. Cei care luptă pentru sentimentele lor, înving, bineînțeles dacă luptă împreună. Ceilalți se mulțumesc să își caute scuze. 

                     Iubirea se termină puțin câte puțin în toate acele zile în care ne amânăm gesturile tandre, în care refuzăm să spunem ce simțim și să arătăm, se pierde atunci când înșelăm încrederea și căutăm căi pentru a evita adevărul. Iubirea se termină atunci când îi dăm noi voie. Pentru că borcanul cu iubire e atât cât vrem noi să fie de mare. 

                     Și în fond, dacă se termină un sortiment de dulceață, uneori fără să fie vina ta, pentru că cineva a fost lacom sau pentru că a luat fără să merite, încă mai poți descoperi că îți place și un alt sortiment. Nu e neapărată nevoie ca în același borcan să pui murături. Nu îți amărî inima și nu renunța la a mai crede în iubire, în oameni. Te-ar putea surprinde. 

                     Cum spuneam, nu e cea mai frumoasă metaforă pe care am spus-o vreodată, dar are un sâmbure destul de mare de adevăr în ea. Unora le place adevărul. Altora nu. 

Foto: Milan Popovic

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts