Deschide ochii, deschide-ți sufletul. Acel om pe care îl cauți poate fi chiar lângă tine. Fericirea pe care o visezi te poate aștepta după colț. Lucrurile și oamenii de care avem nevoie nu sunt niciodată prea departe.

                    Uneori căutăm fericirea, iubirea și multe alte sentimente, emoții departe, ne aventurăm să sperăm și să credem că acolo unde ne aflăm nu mai poate fi nimic pentru noi. Facem tot posibilul să ajungem cât mai departe amăgindu-ne cu mirajul a ceva ce nu știm cu certitudine că vom găsi. Și adesea se întâmplă să nu găsim.

                    Apoi ne întoarcem de unde am plecat, obosiți și dezamăgiți, având convingerea că ne-am născut fără noroc și că pentru noi nu există acel ceva minunat peste care alții dau întâmplător. Și când ne întoarcem, se întâmplă să găsim exact ce am căutat. Asta pentru că privim cu alți ochi și pentru că nu ne mai lăsăm orbiți de promisiuni sau speranțe nefondate. Pentru că avem suficientă răbdare cât să nu mai subestimăm minunăția oamenilor și a lucrurilor pe care cândva le-am fi lăsat în urmă. 

                    Deschide ochii, deschide-ți sufletul. Acel om pe care îl cauți poate fi chiar lângă tine. Fericirea pe care o visezi te poate aștepta după colț. Lucrurile și oamenii de care avem nevoie nu sunt niciodată prea departe. Trebuie doar să fim atenți și să nu ne încăpățânăm să negăm frumusețea celor ce ne înconjoară din cauză că ne amăgim cu măreția celor la care nu putem încă să ajungem. 

                    În acel prieten bun pe care tu îl vezi doar ca pe un prieten se poate ascunde omul pe care îl cauți de atâta vreme. Un astfel de om te-ar putea iubi enorm și te-ar aprecia atât cât meriți dacă i-ai da o șansă. La fel cum gesturile mărunte și lucrurile mici care fac parte din viața ta de zi cu zi ți-ar putea aduce o fericire nemărginită dacă le-ai da voie, dacă nu ai mai pierde atât timp gândindu-te la ce îți lipsește.

                    Nu e rău să privești orizontul și să ai obiective mari, dar nu lăsa toate astea să îți distragă atenția de la ceea ce este important în viața ta în prezent. 

Foto: Alexandra Kirr

 

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts