Degeaba îi spui că o iubești dacă gesturile tale demonstrează contrariul.

                    Faptele, nu vorbele arată cât de mult iubești pe cineva. Suntem cu toții oameni și e normal să ne placă să auzim cuvinte dulci și frumoase, declarații fierbinți rostite de buze tremurânde din cauza emoțiilor. E normal să ne îndrăgostim de promisiuni și jurăminte. E perfect normal să alergăm după cei care ne toarnă zahăr în suflete prin vorbe.

                    Și la fel de normal este să nu ne putem mulțumi la nesfârșit doar cu atât, doar cu câteva cuvinte. Degeaba îi spui că o iubești dacă gesturile tale demonstrează contrariul. Degeaba promiți că vei face și că vei fi dacă nimic din ce spui nu se transformă în fapte. Îi poți spune că e totul pentru tine și că o iubești până la lună și înapoi, dacă apoi ești indiferent și rece, nu va conta prea mult pentru ea. 

                    Dacă îi spui că e frumoasă, va zâmbi și va fi fericită pe moment. Dacă o faci să se simtă frumoasă, va zâmbi și va fi fericită mult timp. Dacă îi spui că o iubești, va aștepta să îi demonstrezi. Dacă îi vei demonstra, va ști că sentimentele îți sunt reale și va înflori, pentru că femeile înfloresc atunci când simt și știu că sunt iubite. 

                    Ce vreau eu să spun este că faptele și vorbele trebuie să fie de acord unele cu altele. Unii oameni spun că iubesc apoi demonstrează exact contrariul. Unii promit că vor face sau că se vor schimba, iar apoi uită tot ce au promis și, astfel, vorbele lor sunt egale cu zero. Degeaba îi spui orice dacă gesturile tale demonstrează contrariul. 

                    De ceva timp, deja multe femei au început să aștepte fapte, nu se mai mulțumesc doar cu vorbe. Vorbesc despre acele femei care s-au maturizat suficient sau care au fost deja dezamăgite de vorbele goale ale bărbaților. 

Foto: Zou Meng

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts