De multe ori, ceea ce pare a fi iubire, de fapt e doar o amăgire, iar cei care par și spun că te iubesc sunt doar actori de mâna a doua. 

                        La tot ne trebuie un gram de noroc în viață, în special la oameni și la sentimente. Ca să găsești un singur om capabil să te iubească și să te aprecieze pentru ceea ce ești, atât cât poți să fii, trebuie, adesea, să treci printr-o grămadă de dezamăgiri. Poate nu sunt nici ele inutile, ne oferă lecții importante, dar lasă urme adânci și cicatrici pe care uneori nu le poți vindeca, rămân acolo ca să îți aduci aminte de tot ce a fost. 

                        Problema e că nu ne învață nimeni cum să ne ferim de impostori și de sentimente false, de vorbe frumoase care fac inima să tresalte, de promisiuni care provoacă fluturii să se trezească. Nu ne învață nimeni. Trebuie să îi credem pe toți și crezându-i ajungem să îi iubim, să ne legăm de ei, să le oferim bucăți de suflet și mai apoi ajungem să suferim, atunci când ne dăm seama cu câtă naivitate ne-am lăsat înșelați de aparențe frumoase. 

                        De multe ori, ceea ce pare a fi iubire, de fapt e doar o amăgire, iar cei care par și spun că te iubesc sunt doar actori de mâna a doua. Nu poți să știi ce e în sufletul unui om, nu poți să știi cât crede din ce spune și cât de strânse sunt acele frânghii invizibile care îl leagă de tine. Nu poți să știi. Poți doar să speri și să faci tot ce poți pentru a nu regreta vreodată că n-ai făcut destul. 

                        Despărțirile de astfel de oameni dor oricum. Dar toată durerea asta se va transforma într-o zi în fericire, atunci când vei întâlni omul potrivit, atunci când îți vei da seama că sentimentele sincere nu lasă niciodată loc de întrebări și că omul care ți-e sortit nu lasă niciodată loc de mai bine. 

                        De multe ori, ceea ce pare a fi iubire, de fapt e doar o amăgire. O singură dată însă va fi real, frumos și sincer. Nici nu e nevoie de mai mult. 

Foto: Charlie Foster

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Vecoro