Dacă făcea Dumnezeu femeia pentru a fi rănită de proşti, atunci nu o mai făcea. Dacă ar fi creat Dumnezeu femeia ca să-i fie inferioară bărbatului, nu ar mai fi creat-o a doua, când se presupune că ai idei mai bune. Dacă era femeia sortită să fie iubită, atunci o făcea de neînţeles… Şi aşa a făcut-o.

                                    Dacă făcea Dumnezeu femeia pentru a fi rănită de proşti, atunci nu o mai făcea. Se lăsa păgubaş pentru că nu cred că şi-ar fi dorit ca o fiinţă atât de sensibilă cum e femeia să fie călcată în picioare, ridicată şi mai apoi iar doborâtă de puterea pe care i-o oferise bărbatului. Nu mai făcea El femeia dacă încă de la început îi pregătea bătaia de joc a bărbatului şi manifestările lui de orgoliu, de bărbăţie, de mândrie.

                                    Dacă ar fi creat Dumnezeu femeia ca să-i fie inferioară bărbatului, nu ar mai fi creat-o a doua, când se presupune că ai idei mai bune. Ar fi creat-o prima, şi-ar fi pus mâinile în cap şi s-ar fi întrebat ce vrut să facă… Dar a creat-o a doua şi i-a dat şi frumuseţe şi suflet, a făcut-o potrivită pentru bărbatul ei, a făcut-o capabilă să funcţioneze frumos împreună cu el şi împreună cu el să formeze ceva capabil să realizeze lucruri frumoase într-o viaţă de om.

                                    Dacă era femeia sortită să fie iubită, atunci Dumnezeu o făcea de neînţeles… Şi aşa a făcut-o. I-a dat trăiri prea frumoase ca să poată fi înţelese de un bărbat, i-a dăruit un suflet prea mare ca să poată fi cunoscut măcar pe jumătate de el, i-a adus în minte gânduri minunate care să nu o lase să fie egoistă cu el. Dumnezeu i-a dat femeii tot ce i-a dat şi bărbatului, doar că pe deasupra i-a mai oferit şi o sensibilitate aparte la tot ce se întâmplă în jurul ei. De asta femeia trebuie să fie iubită, nu înţeleasă. De asta nu are nevoie femeia să fie rănită de proşti şi subapreciată de fraieri, ci iubită de bărbaţi capabili, deştepţi şi serioşi.

                                    Dacă făcea Dumnezeu femeia pentru a fi rănită de proşti, atunci nu o mai făcea. Dacă ar fi creat Dumnezeu femeia ca să-i fie inferioară bărbatului, nu ar mai fi creat-o a doua, când se presupune că ai idei mai bune. Dacă era femeia sortită să fie iubită, atunci o făcea de neînţeles… Şi aşa a făcut-o.

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply