Dă-ți seama că peste câțiva ani va mai conta doar ce fel de amintiri ai păstrat în suflet și ce fel de povești despre tine mai păstrează în gând cei care te-au cunoscut. Trăiește-ți viața în așa fel încât  să ai amintiri frumoase de povestit, dar și de păstrat doar pentru tine. Trăiește-ți viața în așa fel încât ceilalți să te poată povesti frumos. Dar trăiește-o cum vrei tu, nu cum vor alții pentru că, înainte  de toate, pe tine trebuie să te faci fericită. 

                             Știi.. Ne lovim mult prea des de ceea ce ne spun alții, de ce cred ei, de felul în care ne judecă sau ne critică. Le arătăm că ne pasă, că ne afectează, că ne doare. Și astfel le dăm motive să fie mai răi, mai asprii, mai duri cu noi pentru că, deși nu ne place să recunoaștem asta, trăim printre mulți oameni răi care pur și simplu rănesc pentru că așa vor. Iar noi le dăm satisfacție arătându-le cât ne pasă.

                             Și ne pierdem o mare parte din viață încercând să le fim celorlalți pe plac, de multe ori acelora care nu merită. Pierdem mult timp încercând să îi facem pe alții fericiți, deși noi trăim într-o nefericire constantă izvorâtă tocmai din cauza faptului că nu trăim totul după bunul plac și ne lovim de nevoile altora, de prejudecățile lor și de multe altele… Nu ar trebui! Ar trebui să ne trăim viețile exact așa cum vrem să o facem, ar trebui să trăim gândindu-ne că avem o singură viață pentru că, deși e puțin trist, nu avem destul timp încât să ne putem permite să așteptăm după alții sau să avem regrete.

                             Ar trebui să te gâdești mai bine la prioritățile tale și la cei pentru care ești o prioritate, toți ar trebui să o facem. Părerea lor contează, a ta. Pe ei contează să îi faci fericiți, pe tine… Restul nu contează. Restul e doar… Zgomot de fundal.

                             Dă-ți seama că peste câțiva ani va mai conta doar ce fel de amintiri ai păstrat în suflet și ce fel de povești despre tine mai păstrează în gând cei care te-au cunoscut. Trăiește-ți viața în așa fel încât  să ai amintiri frumoase de povestit, dar și de păstrat doar pentru tine. Trăiește-ți viața în așa fel încât ceilalți să te poată povesti frumos. Dar trăiește-o cum vrei tu, nu cum vor alții pentru că, înainte  de toate, pe tine trebuie să te faci fericită.

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts