Crede-mă, m-am obişnuit cu oamenii care pleacă, m-am obişnuit să fiu rănită, dezamăgită, înşelată. Poate m-am obişnuit să iert prea mult. Dar mai ştii ce? M-am obişnuit şi să merg mai departe cu zâmbetul pe buze, deşi am sufletul rănit, să spun că sunt bine, deşi pe interior îmi plânge sufletul. M-am obişnuit să fiu puternică. Aşa că n-am să pot ierta la nesfârşit pentru  că nu mă tem de singurătate şi nu mă tem să o iau din nou de la început. 

                              De la o vreme te obişnuieşti cu oamenii care tot vin şi pleacă, cu cei care dau buzna în sufletul tău şi nu îţi dau de ales atunci când te îndeamnă să îi iubeşti, deşi nu au de gând să îţi rămână alături. Te obişnuieşti cu oamenii cărora nu le pasă şi care intră încălţaţi în viaţa ta şi nu au pic de ruşine atunci când îşi lasă mizeriile acolo. 

                              Pur şi simplu începi să fii imună la tot şi, deşi te doare al dracu’ de tare, nu te mai consumi învinuindu-te pentru ceva ce n-a depins de tine, nu îţi mai cauţi defecte şi vini pe care nu le ai. 

                              Te obişnuieşti să fii puternică pentru că nimeni nu vrea să fie puternic şi pentru tine. Te obişnuieşti să treci peste greutăţi singură pentru că ceilalţi ţi-au fost alături doar când ţi-a fost bine, nu şi atunci când ţi-a fost rău. Te obişnuieşti… Cu gândul că oamenii din jur nu se vor gândi niciodată cu atâta iubire la tine cu câtă te-ai gândit tu la ei. 

                              Ştiu că ţi-e greu, tuturor ne este, dar învăţăm cu paşi mici că nu îi putem schimba pe ceilalţi şi că nu îi putem obliga să ne iubească aşa cum am vrea noi să o facă sau atât cât ne-am dori. 

                              Dar… Viaţa merge înainte oricum. Iar noi trebuie să o urmăm. 

                              Crede-mă, m-am obişnuit cu oamenii care pleacă, m-am obişnuit să fiu rănită, dezamăgită, înşelată. Poate m-am obişnuit să iert prea mult. Dar mai ştii ce? M-am obişnuit şi să merg mai departe cu zâmbetul pe buze, deşi am sufletul rănit, să spun că sunt bine, deşi pe interior îmi plânge sufletul. M-am obişnuit să fiu puternică. Aşa că n-am să pot ierta la nesfârşit pentru  că nu mă tem de singurătate şi nu mă tem să o iau din nou de la început. 

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts