Cred că ploaia aia totuşi n-a existat niciodată, dar nebunia ei dulce, frumoasă şi copilăroasă a existat cu siguranţă !…

                           Ei, dragul meu prieten nu mai ţin minte despre ce am vorbit şi despre ce nu am vorbit aşa că dacă îţi voi repeta anumite poveşti, te rog să mă ierţi, dar despre ploaia aceea de mai aş putea paria pe tot ce am că nu ţi-am povestit nimic.

                          Era cam ca acum. În clipa aceasta. Era mai şi era seară. Ne bătea la uşă o furtună destul de ameninţătoare, iar noi ne-am gândit că ar fi frumos să mergem la o plimbare prin parc. Ea iubea mirosul de ploaie care abia aştepta să ne purifice de toate păcatele.

                         Mă ţinea de mână pe alea dintre plopi, apoi a început ploaia. Nu era o ploaie liniştită şi caldă. Era una rece şi puternică, de primăvară. N-am zis niciunul nimic. Am pornit în acelaşi ritm calm spre casă fără să ne spunem nimic. Nu i-am simţit niciodată vreo zvâcnire în degete, n-am desluşit nici o dorinţă de a se feri de ploaie aşa că am făcut ce făcea şi ea. Mergeam liniştit prin ploaie.

                         Poate a fost doar un capriciu de-al ei. Poate era prea obosită ca să i se mai împotrivească ploii sau poate doar îi plăcea sunetul pe care îl făceau picăturile de ploaie atunci când îi atingeau pielea. Nu ştiu. N-am înţeles-o niciodată cu adevărat.

                         Aşa e cu femeile. Ajungi să crezi că le înţelegi, iar apoi fac ceva ca o baie în ploaie şi se schimbă totul. Tu începi iarăşi să îţi pui întrebari, iar ea rămâne în continuare un mister pe care nu-l poţi dezlega chiar dacă ai toate piesele necesare.

                         Eu am început să mă întreb chiar şi acum. Nu mai ştiu dacă plimbarea prin ploaie a fost reală sau dacă doar mi-am imaginat-o. M-am gândit atât de mult la ea încât nici nu mai ştiu ce s-a întâmplat cu adevărat şi ce mi-am imaginat doar…

                         Cert e, dragul meu, că atunci când ajungi să crezi că începi să cunoşti o femeie, ea va face ceva total imprevizibil şi va da naştere în mintea ta altor întrebări mult mai complicate.

                         Cred că ploaia aia totuşi n-a existat niciodată, dar nebunia ei dulce, frumoasă şi copilăroasă a existat cu siguranţă !…

Wine_heels

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply