Cred că fericirea nu e întotdeauna o stare, câteodată e un om pe care îl vrei lângă tine în permanenţă, iar atunci când nu îl ai alături simţi golul adânc al tristeţii.

                                           Cred că fericirea nu e întotdeauna o stare, câteodată e un om pe care îl vrei lângă tine în permanenţă, iar atunci când nu îl ai alături simţi golul adânc al tristeţii. 

                                           Câteodată singura fericire pe care ţi-o doreşti e omul care te strânge în braţe şi te face să îţi iei gândul de la orice te-ar putea trimite în abisul grijilor. Câteodată fericirea nu e acea stare pe care o ai în suflet şi te face să fii un alt om, mai bun, ci o imagine a celui drag, căldura unei îmbrăţişări, puterea unui singur oftat care îţi alungă de pe inimă tot dorul şi îţi aduce înapoi tot ce e al tău. Uneori fericirea e toate astea şi abia mai apoi ele se transformă într-o stare din care nu vrei să ieşi. 

                                           Da, fericirea e un om cu al cărui parfum nu poţi să te obişnuieşti, de a cărui prezenţă nu poţi să te plictiseşti şi căruia nu vrei să îi dai drumul din acea îmbrăţişare sufocantă care parcă vrea să vă ucidă pe amândoi şi care totuşi vă face să vă simţiţi mai vii ca niciodată. 

                                           Pentru un îndrăgostit, fericirea nu poate fi decât un om. Iar atunci când nu îl ai alături simţi golul adânc al tristeţii. Ţi-e dor… 

                                           Acum poate va vedea şi el de ce e ea mereu abătută. E tristă sau îi lipseşte el?… E tristă pentru că îi lipseşte… 

                                           De foarte multe ori ne ascundem în spatele indiferenţei şi ne dorim să părem de neatins. Vrem să minţim o lume întreagă şi poate chiar şi pe noi înşine că nimic nu ne poate face rău, dar sufletului nu putem să îi spunem să tacă. Sufletul ştie tot ceea ce vrem să ascundem. Ştie cine e fericire şi cine e tristeţe… Ştie cine a răpit un zâmbet şi cine îl readuce pe buze. Dar alteori nu mai putem ascunde nimic, nici măcar de ceilalţi. Dorul e prea mare, sufletul strigă mult prea tare şi dorinţa creşte tot mai mult cu fiecare oftat sugrumat în tăcere.

                                           Câteodată fericirea e om. Doar un om care poate face tot ce nu putem noi. E cel mai cald, mai frumos şi mai potrivit om. Uneori, fericire e singurul om care poate mângâia un suflet.

                                           Înţelegi? Chiar înţelegi?

Foto: We Heart It

large (16)

 

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply