Ce vreau eu e atât de simplu încât a devenit compicat. Vreau să fii tu tot ce nu pot eu să fiu. Asta vreau!

                                    Uneori nu pot să fiu stăpână pe mine, nu-mi pot controla starea, emoţiile, mă compleşesc toate şi simt că mă prăbuşesc sub greutatea lor, de asta te rog să înveţi să mă stăpâneşti, să înveţi să mă înveţi să îmi intru fire atunci când mi-e cel mai greu să o fac. Aş vrea să mă poţi învăţa să fiu eu atunci când uit.

                                    Se întâmplă să fiu slabă oricât de puternică aş fi. Se întâmplă să-mi doresc să renunţ pentru că pur şi simplu nu mai văd rostul, atunci pe moment, şi sunt pregătită să las totul aşa cum e şi să plec, să fug departe, să mă ascund, să mă caut şi în mod sigur să nu mă găsesc. Am nevoie să fii puternic atunci când eu sunt pregătită să cedez.

                                    Mi se întâmplă să iubesc atât de mult încât să am în timpane numai vocea iubirii şi să ignor raţiunea. Se întâmplă să fiu proastă pentru că iubesc. Sunt conştientă de asta, dar nu am ce să fac, aşa iubesc femeile, cu tot sufletul, uită de ele, uită de tot, se concentrează doar pe ce iubesc şi pe cine iubesc. 

                                    Am momente în care mă apucă toţi dracii şi sunt insoportabilă, sunt o scorpie, o prezenţă pe care nici eu nu mi-aş dori-o pe aproape. În acele momente tu trebuie să fii îngerul care îmi calmează demonii, tu trebuie să înţelegi şi pentru mine tot ce eu nu pot pătrunde dincolo de înţelesurile palpabile. 

                                    Poate că uneori nu ştii ce vreau, sau nu vei şti, dar e simplu. Mereu lucrurile care par a fi complicate sunt de fapt simple. Mereu femeile sunt atât de uşor de înţeles încât vă dau impresia că sunt complicate. Noi iubim misterul, aşa că am devenit unul, dar ce vreau eu e simplu. Vreau să fii tu tot ce nu pot eu să fiu. Asta vreau!

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

  • Ai nevoie de multe imbratisari zilnice! Un om care sa doarma cu tine si iar sa te imbratiseze. Si sa te tina de mana, sa se mandreasca cu tine si sa-ti arate respect. Si iar sa te iubeasca, si mai mult, tot mai mult pe matza lui! Nu esti complicata, pari a fi femeia perfecta. Vei fi imblanzita cu bunatate si imbratisare. De fapt, tu esti foarte, foarte buna.

  • COMMENT (1)

    1. gogu 01st martie 2016 at 00:19 -

      Ai nevoie de multe imbratisari zilnice! Un om care sa doarma cu tine si iar sa te imbratiseze. Si sa te tina de mana, sa se mandreasca cu tine si sa-ti arate respect. Si iar sa te iubeasca, si mai mult, tot mai mult pe matza lui! Nu esti complicata, pari a fi femeia perfecta. Vei fi imblanzita cu bunatate si imbratisare. De fapt, tu esti foarte, foarte buna.

      Reply

    Leave a Reply