„Ce am eu și ea nu are?”
Ne întrebăm adesea, ca femei, „ce are ea și eu nu am?”.
Comparăm. Analizăm. Disecăm. Găsim răspunsuri care nu ne plac. Apoi săpăm mai adânc, scoatem la lumină calități și defecte, le punem sub lupă. Analizăm din nou. Adunăm. Scădem. Ne tocim nervii, sufletele. Și la final tot cu minus ne dă.
Mereu ne va da cu minus.
Și știți de ce?
Pentru că foarte adânc în sufletele noastre, asta vrem. Dacă n-am vrea, am face comparațiile invers.
„Ce am eu și ea nu are?”
De câte ori ți-ai pus tu, femeie, problema așa? De câte ori te-ai dezbrăcat până la suflet în fața unei oglinzi care să îți arate și calități, nu doar defecte?
De prea puține.
Nu aștepta să îți spună cineva cât de frumoasă ești, cât de inteligentă, de puternică, sinceră, loială, capabilă. O vor face puțini. Prea puțini. E mai ușor să arăți cu degetul decât să aplauzi. E mai ușor să pui sare pe rană și să tragi de o zgaibă abia formată decât să pui un pansament.
Defectele ți le vor arăta toți pentru că imperfecțiunea ta îi va face să se simtă mai bine cu propria lor imperfecțiune. Și asta caută.
În timp ce tu ești nemulțumită de faptul că părul îți stă prea drept sau prea ondulat, o altă femeie petrece timp în oglindă sau la salon ca să-l facă să arate ca al tău.
În timp ce tu ești nemulțumită de alunițele și de pistruii tăi, o altă femeie și-i desenează cu răbdare.
În timp ce tu tânjești după o altă culoare a pielii, alte femei tânjesc după culoarea pielii tale.
În timp ce tu te întrebi ce au alte femei și tu nu ai, alte femei se întreabă ce ai tu și ele nu au.
În tot timpul ăsta pe care îl petreci comparându-ți defectele sau așa-zisele defecte cu calitățile altora, ai putea învăța să te iubești așa cum ești și să îți dai seama că ai o mulțime de calități și trăsături după care alții tânjesc.
Nu-ți irosi vremea visând la florile din vaza cuiva când tu însăți te afli într-o grădină plină cu flori.
Foto: We Heart It
