Câteodată nu îmi vine să cred că mă bucur atât de mult că au ieșit din viața mea oameni pentru care aș fi dat orice, doar să-mi ofere puțin din timpul și din atenția lor. Dar până nu ajungem să cunoaștem cu adevărat pe cineva, nu putem ști ce ascund un zâmbet și câteva cuvinte frumoase. 

                      Aparențele sunt înșelătoare. Cu toții știm asta și totuși, cu toții le cădem în capcană, în special atunci când vine vorba despre oameni. 

                      Sunt momente în care ne rugăm la Dumnezeu pentru un gram de atenție, pentru puțin timp petrecut cu acel cineva care pare să conteze cel mai mult. Ne frământăm sufletele și inimile atunci când nu se așază toate după bunul nostru plac. Asta până când primim ce ne dorim. Și ar trebui să avem mai mare grijă ce ne dorim. 

                      Unii oameni, odată ce ajungi să îi cunoști, nu sunt așa cum ai sperat și cum ai crezut tu că sunt. Nu au prea multe de arătat, de oferit, nu sunt atât de mult pe cât i-ai văzut și nu îți aduc fericire, ci doar un regret din cauză că ai avut așteptări prea mari… Mult prea mari. 

                      Câteodată nu îmi vine să cred că mă bucur atât de mult că au ieșit din viața mea oameni pentru care aș fi dat orice, doar să-mi ofere puțin din timpul și din atenția lor. Dar până nu ajungem să cunoaștem cu adevărat pe cineva, nu putem ști ce ascund un zâmbet și câteva cuvinte frumoase. 

                      Aparențe e ușor să clădim, adevărurile sunt mai greu de construit, dar durează și mai mult. 

                      Din viața fiecăruia dintre noi fac parte anumiți oameni pe care i-am încadrat fără să stăm prea mult pe gânduri la categoria eșecuri sau dezamăgiri. Pentru că după zidul acela înalt de aparențe nu s-a aflat o cetate de adevăruri, ci doar o colibă șubredă care nu a avut cum să ne impresioneze. 

                      Însă și dezamăgirile au rostul lor. Ne învață să nu mai avem așteptări prea mari de la oameni pe care încă nu îi cunoaștem decât așa cum vor ei să îi știm. Ai răbdare cu tine, cu ceilalți și ai grijă ce îți dorești de la viață, pe cine. Aparențele înșală. 

Foto: Christian Gertenbach

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts