Când vei învăța să iubești fără să îți fie teamă că vei pierde, să riști pentru fericirea ta fără să asculți ce spun alții și să ai încredere că merită tot efortul dacă rezultatul îți aduce fericire? Când vei învăța să trăiești și pentru tine?

                         În iubire e bine să ne asumăm anumite riscuri. Unele dintre ele dor cumplit atunci când se materializează, dar dacă simți că îți va aduce fericirea, atunci merită, cu siguranță merită. Există riscul să fii respins. Și ce? Măcar nu vei trăi cu regretul că nu ai încercat. Există riscul să se termine ca un adevărat dezastru și să suferi cumplit la final. Dar vei învăța să te ridici și să iei totul de la zero cu altcineva. Există riscul ca persoana de lângă tine să nu fie cine ai crezut că e și să te amăgească pentru simplul motiv că poate. Așa vei începe să cunoști oamenii și intențiile lor, vei învăța să citești printre rânduri și să înțelegi tăceri. 

                         Există riscuri și teamă în iubire. Dar dacă nu ne asumăm toate astea nu avem cum să fim fericiți. Și nu ar trebui să lăsăm dezamăgiri și răni din trecut să ne întărească fricile. Nu ar trebui să lăsăm oamenii din jur să ne ghideze pașii la fel cum nu ar trebui să ne îndoim de puterea de a ne reveni și de a ne redresa atunci când lucrurile nu merg așa cum am fi vrut noi. 

                         Când vei învăța să trăiești în adevăratul sens al cuvântului fără să te ascunzi de tine, de sentimente și de oameni? Când vei învăța să iubești fără să îți fie teamă că vei pierde, să riști pentru fericirea ta fără să asculți ce spun alții și să ai încredere că merită tot efortul dacă rezultatul îți aduce fericire? Când vei învăța să trăiești și pentru tine?

                         Ai mai multă putere interioară decât crezi. Și vei depăși obstacole mai mari decât ți-ai fi imaginat vreodată. Tu poți mai mult, meriți mai mult și ești mai mult. Așa că nu te teme, va fi bine. Iar dacă nu va fi, vei reuși să îndrepți cumva lucrurile în sufletul tău. 

Foto: emma valerio

 

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts