Când întâlnești omul potrivit știi. Pur și simplu. Pentru că oamenii care sunt sortiți să își aparțină și să se iubească simt acel ceva pe care nu l-au mai simțit pentru nimeni, indiferent cât de mult ar fi crezut că au mai iubit înainte alți oameni.

                      Iubirea nu e o știință și oricât ne-am dori să trăim doar cu certitudini, e imposibil. Trebuie să ne asumăm mici riscuri câteodată, riscuri care ar putea să doară și să dărâme încrederea în sine, în ceilalți.

                      Iubirea e o artă care se împarte la doi cu tot ce are mai bun și mai puțin bun. E o artă în care doi oameni creează împreună și tot împreună se bucură de rezultat… Pentru că ceilalți sunt prea ocupați să critice sau să își găsească propria artă. În fond, iubirea nici nu trebuie împărtășită cu alții, cele mai minunate aspecte ale ei rămân secrete, știute doar de cei care le-au trăit și le-au făcut posibile. 

                      Poate că omul care ți-e sortit nu e atât de ușor de găsit pe cât te-ai fi așteptat. Dar poate nici nu trebuie căutat. Soarta, destinul ori Dumnezeu, cine sau ce vrei tu să crezi, au căi nebănuite de a aduce oamenii împreună dacă ei sunt sortiți să își fie unul altuia totul. 

                      Când întâlnești omul potrivit știi. Pur și simplu. Pentru că oamenii care sunt sortiți să își aparțină și să se iubească simt acel ceva pe care nu l-au mai simțit pentru nimeni, indiferent cât de mult ar fi crezut că au mai iubit înainte alți oameni. Vei avea impresia că iubești pentru prima oară, deși va exista o vagă amintire a unor momente și a unor oameni pe care credeai că i-ai iubit.

                      Te vei regăsi într-un cu totul alt mod în gesturi pe care le-ai mai făcut și în cuvinte pe care le-ai mai spus, dar care parcă acum au alte înțelesuri. Și vei trăit totul la superlativ, tot ce înseamnă iubire, emoție. Nu îți face griji că nu vei recunoaște acel om care e numai al tăi și căruia îi aparții. Sufletul știe. Vei ști și tu. 

Foto: Parker Whitson