Avea dreptate?

                    Să nu vă îndrăgostiţi niciodată de cei care îşi exprimă sentimentele în cuvinte. Ei nu simt, ei nu iubesc, ei nu trăiesc cu intensitate ceea ce pretind că simt. Ei doar au impresia că trăiesc acele sentimente. De cele mai multe ori au gura mai mare decât capacitatea de a simţi ceea ce spun. Ei simt prin cuvinte. Adoră să se audă definind …minciuni… Altfel nu le pot numi. Cândva te-ai îndrăgostit şi tu de acest om. Te-a amăgit cu vorbe frumoase. Te-a făcut să te simţi ca nimeni altcineva. Toţi am trecut prin asta. Toţi am început să căutăm fapte, nu doar vorbe abia după ce am învăţat pe propria piele, pe propriul suflet, că vorbele sunt goale şi că faptele sunt cele care contează cu adevărat. Vorbele sunt efemere, faptele rămân. Din fericire o dezamăgire este o lecţie de viaţă învăţată. A durut să afli că nu te iubeşte cu adevărat şi că ţi-a vândut cu uşurinţă neadevăruri în timp ce tu te consumai sub flacăra iubirii, nu? Şi a durut atât de tare această dezamăgire încât ţi-ai promis inconştient că nu vei repeta greşeala.

 

large (18)

                  Pe mine acest om m-a cucerit cu vorbe frumoase şi m-a părăsit cu vorbe la fel de frumoase, dar au ceva care încă nu-mi dă pace. Mă provoacă să revin mereu şi mereu la ele. La ultima noastră întâlnire mi-a spus: ,, Îmi pare rău că eşti un om atât de naiv. Te implici prea mult. Pui suflet în orice deşi nu orice merită să pui suflet. Învaţă să fii mai detaşată. Învaţă să fii ca mine. Eu n-o să sufăr, dar tu da. Îmi pare rău. Ştii… tu eşti ca un felinar intr-o noapte fără lună. Tu ştii să-i călăuzeşti pe ceilalţi, ştii spre ce ar trebui să se îndrepte, dai sfaturi extraordinare, dar cred că destinul tău e să rămâi singură şi devotată scopului tău… Să-i călăuzeşti pe ceilalţi. Tu nu poţi fi fericită pentru că eşti capabilă să oferi atât de multe încât e imposibil ca cineva să îţi ofere atât încât să te simţi împlinită. Sper totuşi să mă înşel…” Mi-a spus că ar trebui să fiu ca el pentru că el n-o să sufere… Deci ar trebui să îi fac la rândul meu pe alţii să sufere ştiind că platoşa mea de ignoranţă şi nepăsare e impenetrabilă ? Ar trebui să distrug psihic un om dându-i impresia că lucrurile rele s-au întâmplat tot din cauza lui? Ar trebui să … nu ştiu… Ar trebui oare să-l cred? Are dreptate?

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

  • Eu cred ca suferinta ne-o creeam singuri si crezand ca altii sunt cauza suferintei noastre si dorind sa-i schimbam pe ei ne transforma in victime. Cred ca anumite rani ne pot fi stimulate prin interactiunea cu ceilalti, dar sta in puterea noastra daca alegem sa ne vindecam aceasta rana si sa nu mai suferim sau daca preferam sa credem ca pentru ca noi sa nu mai suferim celalalt trebuie sa isi schimbe comportamentul. El oricum si-l va schimba atunci cand noi ne vom vindeca rana pe care ne-o trezeste comportamentul lui, sau noi ne vom schimba comportamentul fata de el. Oricum ar fi cu siguranta nu vom mai simti suferinta la nivelul la care o simtim atunci cand credem ca celalalt trebuie sa se schimbe pentru ca noi sa nu mai suferim.

  • Îţi dau dreptate, ne creăm singuri suferinţa şi o creăm tocmai pentru că nu putem fi nepăsători. Pentru că lăsăm orice mărunţiş să ne afecteze. În cazul acesta tocmai schimbarea a cauzat suferinţă. S-a schimbat în rău, sau cel puţin am început eu să realizez că fusesem prada vorbelor frumoase, iar adevărul a durut pentru că era altul decât cel pe care eu în credeam a fi unic. Rănile sufletului se vindecă singure. Stă în puterea noastră să alegem dacă le facem vindecarea mai uşoară sau daca preferăm să suferim, dar oricum, la un moment dat şi suferinţa se vindecă… cu iubire, aproape întotdeauna.

  • Din contra, vorbele sunt cele care raman. Cele care continua sa bata ca un clopot viu in mintea noastra. Cuvintele tiparite negru pe alb ne transmit povestea mai departe, ele fac ca dragostea sa dainuie chiar si dupa ce pamantul ne reneaga in incercarea de a deveni una cu el. Trebuie sa recunoastem ca iubim cuvintele, cuvintele sunt frumoase, cuvintele sunt viata. Degeaba iubesti intens si puternic, daca nu reusesti sa exprimi, vei fi la fel ca un scriitor caruia literele ii danseaza in minte dar nu va reusi vreodata sa scrie vreun rand, acesta va ramane un scriitor totusi, dar unul ratat. Bineinteles ca sunt persoane care au dezvoltat atat de bine aceasta arta a cuvintelor, incat prin intermediul vorbelor reusesc sa te faca sa visezi, sa doresti, sa speri, dar care nu ti vor darui niciodata iubire. De ce sa i condamnam pe cei care reusesc sa transpuna sentimente intense in cuvinte, doar pentru ca exista altii care reusesc sa faca acelasi lucru dar fara ca iubirea sa le fi locuit vreodata in privire?

  • Nu condam, dar nu mai pot avea încredere în cuvinte atunci când vine vorba despre iubire. Într-adevăr cu toţii ne îndrăgostin mebuneşte de cuvintele frumoase, le adorăm, dar eu am devenit adepta faptelor. Viaţa m-a învăţat că oricât de mari ar fi, cuvintele sunt totuşi mici în comparaţie cu intensitatea uriaşă a iubirii şi că nu vor fi niciodată capabile să-i dea glas. E părerea mea. Eu sunt adepta faptelor. 🙂

  • Atunci când acțiunile cuiva te fac să suferi dureaza puțin până sufletul îți dă voie să te vindeci, dar nu pot generaliza. Uneori nu e victimizare acea stare de suferință ci doar incapacitate de acomodare și adaptare. Dar depinde de noi într-o oarecare măsură dacă vrem să depășim suferința sau nu. Însă există suferință și uneori ea ne iartă greu.

  • Nu e de mirare ca ai atatea comentarii la acest articol extrem de interesant. Tipul nu numai ca te-a folosit, dar te-a abuzat mental, te-a mintit in ultimul hal si e foarte PARSIV. Asta-l caracterizeaza cel mai bine. Daca ti-a spus asa ceva, cum ti-ai mai putea dori vreodata o vipera? Efectiv te distruge psihic.

    Sa nu renunti sa mai crezi in dragoste!!! Nu doar ca e un om de nimic, dar e si periculos. Nu pot sa imi explic ce s-a intamplat, cum de nu i-ai vazut si fetzele versate!

    Am salvat acest articol si o sa-l recitesc des, cel putin pentru o perioada.

  • Asta esti tu, Ana! Din pacate…

    Slabiciunea te caracterizeaza. Ai si atata clasa, desi ai fost educata de mica dar nu pot sa imi explic de ce nu il parasesti. Nu fii cu papa de la Roma, fii cu altul! Mai uita-te si tu in jur. Uita-te la oameni cu alt tip de tovarasi, uita-te fie si la un ratat dar nevinovat. Nu atat d parsiv!

    Uimire e putin spus. M-a lasat masca ceea ce ai scris. Adica vorbele lui.

    Nu invata sa fii mai detasata, nu fii ca el! Nu trai pentru murirea sufletului! Daca nu te asemeni, nu te aduni.

    NU! Destinul tau este sa ai o familie minunata si sa fii mereu iubita si sustinuta.

    Iar pentru unii esti de la geniala pana la unica. El nu este neaparat inteligent, ci versat si parsiv.

    Desi uneori sunt sincer si atat de dur, eu tin la tine! Si-mi pare rau ca suferi dar poate desi nu realizezi, tu ti-o faci cu mana ta stand intr-o relatie toxica.

  • Mai lasa-ne cu „adepta faptelor”! Te rog. Ca pot fi si cuvinte sincere. Nu uita ca desi esti femeie, esti egala barbatului.

  • COMMENTS (11)

    1. Papa de la Roma 06th aprilie 2016 at 00:08 -

      Asta esti tu, Ana! Din pacate…

      Slabiciunea te caracterizeaza. Ai si atata clasa, desi ai fost educata de mica dar nu pot sa imi explic de ce nu il parasesti. Nu fii cu papa de la Roma, fii cu altul! Mai uita-te si tu in jur. Uita-te la oameni cu alt tip de tovarasi, uita-te fie si la un ratat dar nevinovat. Nu atat d parsiv!

      Uimire e putin spus. M-a lasat masca ceea ce ai scris. Adica vorbele lui.

      Nu invata sa fii mai detasata, nu fii ca el! Nu trai pentru murirea sufletului! Daca nu te asemeni, nu te aduni.

      NU! Destinul tau este sa ai o familie minunata si sa fii mereu iubita si sustinuta.

      Iar pentru unii esti de la geniala pana la unica. El nu este neaparat inteligent, ci versat si parsiv.

      Desi uneori sunt sincer si atat de dur, eu tin la tine! Si-mi pare rau ca suferi dar poate desi nu realizezi, tu ti-o faci cu mana ta stand intr-o relatie toxica.

      Reply
    2. Papa de la Roma 06th aprilie 2016 at 00:01 -

      Nu e de mirare ca ai atatea comentarii la acest articol extrem de interesant. Tipul nu numai ca te-a folosit, dar te-a abuzat mental, te-a mintit in ultimul hal si e foarte PARSIV. Asta-l caracterizeaza cel mai bine. Daca ti-a spus asa ceva, cum ti-ai mai putea dori vreodata o vipera? Efectiv te distruge psihic.

      Sa nu renunti sa mai crezi in dragoste!!! Nu doar ca e un om de nimic, dar e si periculos. Nu pot sa imi explic ce s-a intamplat, cum de nu i-ai vazut si fetzele versate!

      Am salvat acest articol si o sa-l recitesc des, cel putin pentru o perioada.

      Reply
    3. gioia 23rd aprilie 2015 at 18:26 -

      Din contra, vorbele sunt cele care raman. Cele care continua sa bata ca un clopot viu in mintea noastra. Cuvintele tiparite negru pe alb ne transmit povestea mai departe, ele fac ca dragostea sa dainuie chiar si dupa ce pamantul ne reneaga in incercarea de a deveni una cu el. Trebuie sa recunoastem ca iubim cuvintele, cuvintele sunt frumoase, cuvintele sunt viata. Degeaba iubesti intens si puternic, daca nu reusesti sa exprimi, vei fi la fel ca un scriitor caruia literele ii danseaza in minte dar nu va reusi vreodata sa scrie vreun rand, acesta va ramane un scriitor totusi, dar unul ratat. Bineinteles ca sunt persoane care au dezvoltat atat de bine aceasta arta a cuvintelor, incat prin intermediul vorbelor reusesc sa te faca sa visezi, sa doresti, sa speri, dar care nu ti vor darui niciodata iubire. De ce sa i condamnam pe cei care reusesc sa transpuna sentimente intense in cuvinte, doar pentru ca exista altii care reusesc sa faca acelasi lucru dar fara ca iubirea sa le fi locuit vreodata in privire?

      Reply
      • Dama De Trefla 24th aprilie 2015 at 16:04

        Nu condam, dar nu mai pot avea încredere în cuvinte atunci când vine vorba despre iubire. Într-adevăr cu toţii ne îndrăgostin mebuneşte de cuvintele frumoase, le adorăm, dar eu am devenit adepta faptelor. Viaţa m-a învăţat că oricât de mari ar fi, cuvintele sunt totuşi mici în comparaţie cu intensitatea uriaşă a iubirii şi că nu vor fi niciodată capabile să-i dea glas. E părerea mea. Eu sunt adepta faptelor. 🙂

        Reply
        • Papa de la Roma 06th aprilie 2016 at 00:10

          Mai lasa-ne cu „adepta faptelor”! Te rog. Ca pot fi si cuvinte sincere. Nu uita ca desi esti femeie, esti egala barbatului.

          Reply
        • Coma21 17th august 2015 at 09:33

          Din curiozitate, cati ani ai ? 🙂

          Reply
    4. Dama De Trefla 11th martie 2015 at 15:32 -

      Îţi dau dreptate, ne creăm singuri suferinţa şi o creăm tocmai pentru că nu putem fi nepăsători. Pentru că lăsăm orice mărunţiş să ne afecteze. În cazul acesta tocmai schimbarea a cauzat suferinţă. S-a schimbat în rău, sau cel puţin am început eu să realizez că fusesem prada vorbelor frumoase, iar adevărul a durut pentru că era altul decât cel pe care eu în credeam a fi unic. Rănile sufletului se vindecă singure. Stă în puterea noastră să alegem dacă le facem vindecarea mai uşoară sau daca preferăm să suferim, dar oricum, la un moment dat şi suferinţa se vindecă… cu iubire, aproape întotdeauna.

      Reply
    5. Veronica Mihai 11th martie 2015 at 11:25 -

      Eu cred ca suferinta ne-o creeam singuri si crezand ca altii sunt cauza suferintei noastre si dorind sa-i schimbam pe ei ne transforma in victime. Cred ca anumite rani ne pot fi stimulate prin interactiunea cu ceilalti, dar sta in puterea noastra daca alegem sa ne vindecam aceasta rana si sa nu mai suferim sau daca preferam sa credem ca pentru ca noi sa nu mai suferim celalalt trebuie sa isi schimbe comportamentul. El oricum si-l va schimba atunci cand noi ne vom vindeca rana pe care ne-o trezeste comportamentul lui, sau noi ne vom schimba comportamentul fata de el. Oricum ar fi cu siguranta nu vom mai simti suferinta la nivelul la care o simtim atunci cand credem ca celalalt trebuie sa se schimbe pentru ca noi sa nu mai suferim.

      Reply
      • Dama De Trefla 25th aprilie 2015 at 07:34

        Atunci când acțiunile cuiva te fac să suferi dureaza puțin până sufletul îți dă voie să te vindeci, dar nu pot generaliza. Uneori nu e victimizare acea stare de suferință ci doar incapacitate de acomodare și adaptare. Dar depinde de noi într-o oarecare măsură dacă vrem să depășim suferința sau nu. Însă există suferință și uneori ea ne iartă greu.

        Reply

    Leave a Reply