Atitudinea nu te face doamnă! Hainele nu fac doamnă! Bărbaţii nu te fac doamnă! Dar caracterul da!

                                 Toate ne numim „doamne”, dar oare suntem? Eu cred că o doamnă în adevăratul sens al cuvântului e acea femeie care emană o eleganță desăvârșită, expiră rafinament și știe întotdeauna ce trebuie să facă sau să spună. Doamnă se poate numi acea femeie care reușește să întoarcă toate privirile indiferent dacă este ,,nearanjată” sau trecută prin trei saloane. 

                                 Nu hainele te fac doamnă. Ele pot doar să îmbrace ceva… Depinde numai de tine dacă acel ceva este de calitate sau nu. Iar calitatea unei femei se află în idealurile sale, în aspiraţii, în educaţie şi în felul în care a ales să îşi trăiască viaţa. Calitatea unei femei se află în sufletul său, în ceea ce lasă în urma sa în vieţile oamenilor pe care îi cunoaşte, îi iubeşte şi îi păstrează alături de ea. 

                                 Nici bărbaţii nu te fac doamnă la fel cum nici greşelile nu te definesc. Bărbatul pe care îl ai alături spune multe despre tine, dar nu spune totul pentru că, uneori, oamenii pe care îi avem alături fac parte din acele greşeli care nu pot să ne definească. Nu alegem pe cine iubim, nu putem schimba oamenii dacă ei nu vor şi nu putem spera ca ei să ne schimbe dacă nu sunt dispuşi să facă asta. De aceea, bărbatul de lângă tine nu te va face o doamnă, dar va putea să te ajute să fii cea mai bună variantă a ta. 

                                 Atitudinea nu te face doamnă! Hainele nu te fac doamnă! Bărbaţii nu te fac doamnă! Dar caracterul da! O adevărată doamnă nu va încerca niciodată să iasă în evidenţă, dar va fi de multe ori în centrul atenţiei pentru că e imposibil să nu remarci ceva ce în zilele noastre a devenit cam rar. E greu să nu remarci o femeie care poate străluci pur şi simplu, fără să se străduiască. 

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts