Astăzi eşti al meu, mâine s-ar putea să nu mai fi, din această cauză vreau cu atâta dor să mă iubeşti astăzi… Pentru că astăzi te am. Dacă nu vrei sau nu poţi, eşti invitatul meu să pleci de astăzi, căci nu mai vreau să aştept ziua de mâine alături de tine în astfel de condiţii.

                                     Astăzi eşti al meu, mâine s-ar putea să nu mai fi, din această cauză vreau cu atâta dor să mă iubeşti astăzi… Pentru că astăzi te am. Dacă nu vrei sau nu poţi, eşti invitatul meu să pleci de astăzi, căci nu mai vreau să aştept ziua de mâine alături de tine în astfel de condiţii.

                                     De ce să nu faci astăzi ceea ce poţi face? De ce să laşi pe mâine? Eu nu vreau! Eu vreau să iubesc şi să fiu iubită astăzi pentru că sufletul asta îmi cere şi nu pot să spun nu.

                                     Să nu accepţi niciodată amăgirile care te îndeamnă să iubeşti fără să ai certitudinea că eşti iubită înapoi, fără să îţi demonstreze că are de gând să rămână. Dacă nu poate astăzi, nu poate nici mâine, atunci când? Nu dragule, de iubit, ne iubim azi şi ne amăgim mâine, nu invers pentru că nu mai accept sub nicio formă să fiu amăgită azi şi iubită… La sfântul aşteaptă.

                                     Dacă nu vrei sau nu poţi, eşti invitatul meu să pleci de astăzi, căci nu mai vreau să aştept ziua de mâine alături de tine în astfel de condiţii. De aşteptat pot să aştept şi singură, pot să mă amăgesc şi singură, pot şi singură să fiu nefericită, nu am nevoie de un bărbat care să fie martor la nefericirea mea. 

                                     Am pus piciorul în prag şi facem ca mine, ca tine nu-mi convine, ies în pierdere sentimentală şi am impresia că oricum sunt pe minus, deci nu. Facem ca mine! Dacă nu îţi convine, îmi pare rău… În mod normal n-ar fi nevoie de astfel de discuţii, n-ar trebui să se impună nimeni, dar atunci când vezi că tu dai tot şi el evită tot, îţi cam piere cheful să iubeşti, începi să te superi şi până la urmă îi spui tot ce te apasă. Nu-i convine, bineînţeles, pentru că are impresia că el se dăruieşte cu totul relaţiei, apoi se răceşte scânteia dintre voi şi se încheie povestea… De azi facem ca mine! De azi, nu de mâine!

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply