Aminteşte-ţi dacă vrei să uiţi…

,,-În copilărie mi s-a spus că nu există ,,Nu pot”, există doar ,,Nu vreau”, dar de ce nu pot uita tocmai lucrurile pe care vreau atât de mult să le uit?

-Şi cam ce ai vrea tu să uiţi?

-Aş vrea să te uit pe uit tine şi tot ce am trăit, aş vrea să uit dezamăgiri şi cât am suferit.

-Aici e problema. Cu cât vrei mai mult să mă uiţi, cu atât te gândeşti mai mult la mine, iar dacă te gândeşti la mine, înseamnă că nu mă dai uitării.

-Dar toate astea nu depind de mine. Chiar şi atunci când reuşesc să mi te alung din gânduri, reuşeşti cumva să ajungi iarăşi în mintea mea. Un gest, un cuvânt, o aluzie, un parfum, un obiect insignifiant…Toate îmi amintesc de tine. De fapt, cred că nu îmi părăseşti niciodată mintea. Uneori calci pragul, dar niciodată nu îl treci dincolo. Eşti mereu aici.

-Sunt? Parcă nu eram niciodată ,,aici” când trebuia.

-N-ai fost, iar acum eşti. Dar acum nu mai trebuie. Spune-mi! Cum scap de tine?

-Nu-ţi mai dori să scapi de mine !

-Dar altfel nu are rost ! Nu mai vreau să mă găndesc la tine!

-Nu… Aşa scapi de mine. Nu-ţi mai dori cu atâta ardoare să mă uiţi. Uitarea trebuie să vină de la sine, în timp, nu e ceva realizabil într-o noapte. Înţelegi? Trebuie să ai răbdare.

-Eu nu mai pot să am răbdare. Vreau să te uit !

-Pe toţi dracii, femeie, tu asculţi ce îţi spun? Ca să mă uiţi mai repede trebuie să-ţi aminteşti de mine cât mai mult. Retrăieşte momente, amintiri, cuvinte, fapte, gesturi. Imaginează-ţi tot ce n-a fost şi ar fi putut fi sau cum ar fi fost dacă încă ar mai fi. Aşa te obişnuieşti cu ideea, cu mine umblându-ţi prin gânduri, iar la un moment dat vei ajunge să mă ignori. Voi deveni ceva normal, plictisitor, comun pentru tine. Ignorându-mă nu te vei mai gândi la mine, iar dacă nu te gândeşti la mine, mă uiţi. Înţelegi cum stau lucrurile? Dacă vrei înţelege, dacă nu, chinuie-te zadarnic să mă uiţi în câteva ore. Eu îţi urez succes. Te asigur că vei avea nevoie.”

A trântit paharul gol pe masă şi s-a retras în birou, ca de fiecare dată când era nervos. A închis uşa cu mare zgomot, iar eu m-am trezit. Fusese unul din acele vise pe care ţi le aminteşti cu exactitate. Chiar voiam să-l uit, iar când vorbisem cu el vorbisem de fapt cu mine. Încă îmi răsuna în cap tonul strident al vocii sale, nervos, implacabil, mustrător. Cert e că asta mi-ar fi spus şi el atunci când era beat. Nu mi-am putut explica niciodată cum reuşea să rămână lucid după atâtea pahare. Nu l-am uitat, dar m-am obisnuit cu prezenţa lui…. Şi ca de obicei, el e cel care dă cele mai bune sfaturi.Probabil într-un târziu îmi va demonstra că a avut dreptate când voi fi reuşit să-l uit.

Foto: We Heart It