,,Am trăi o viaţă întreagă cu un bărbat care nu m-a iubit şi totuşi m-a făcut fericită…”- Mărturia unei femei de 70 de ani şi o poveste de viaţă.

                     ,,Am fost nevoită să mă căsătoresc de la o vârstă fragedă, nu împlinisem nici 17 ani, dar fiind al doilea copil dintre cei 8 ai familiei mele, părinţii l-au considerat o adevărată binecuvântare. Nu îşi permiteau să hrănească încă o persoană. El avea 31 de ani. La acea vreme să te căsătoreşti de la o vârstă atât de fragedă nu era o nenorocire. La 19 ani deja erai considerată fată bătrână.

                    Nu l-am iubit cu ardoare niciodată în cei 42 de ani de căsnicie, dar  l-am respectat şi am ajuns să am nevoie de prezenţa imageslui. A fost un soţ bun şi m-a făcut fericită.

                     În ultima sa săptamână de viaţă, cancerul îi măcina tot mai mult ficatul şi în timp ce credeam că deja adormise de la morfină a început să se destăinuie. Calm. Relaxat. De parcă ar fi avut tot timpul din lume, dar el se vindecase deja de timp. Avea ochii închişi, îi tineam mâna strâns, iar el vorbea aşa cum nu îl auzisem niciodată vorbind.

                     ,,Stai aici de prea mult timp şi ştiu că eu sunt cel care te ţine aici. Sper că mă vei putea ierta în cele din urmă. Te-am rupt de tot ce ţi-a fost drag în viaţă şi nici nu am putut reuşi să te iubesc, dar Dumnezeu mi-e martor că m-am străduit să te fac fericită. Poate că nici tu nu m-ai iubit, dar ai încercat de dragul copiilor, m-ai ajutat să duc o viaţă normală atunci când aveam cea mai mare nevoie şi tu nici nu ai ştiut. Ai fost o mamă şi o soţie devotată, m-ai respectat şi mi-ai fost alături întotdeauna. Acum, când privesc în spate, îmi doresc să fi încercat mai mult să mi te apropi de suflet, poate te-aş fi putut iubi.

                      Nu am putut s-o uit. Nu am putut să mi-o scot din inimă… Tu nu ai ştiut niciodată această parte a trecutui meu. Poate că dacă ai fi ştiu ai fi încercat să mă vindeci de ea. Eu ştiu că nu puteai reuşi. Te-ai fi îndepărtat şi mai mult de mine.

                    La 25 de ani m-am căsătorit pentru prima dată cu o tânără pe care o iubeam cum nu credeam că se poate… Nu mi-o pot imagina decât tânără. La un an după ce ne-am căsătorit a rămas însărcinată. Era ireal. În acea perioadă am trăit cele mai frumoase luni din viaţa mea într-o fericire din care speram să nu mă trezesc niciodată. Fantoma acelei fericiri m-a bântuit toată viaţa. Urma să fiu tată. Să am o viaţă fericită alături de familia mea… familia mea…

                    I-am pierdut pe amândoi. Fiul meu nu a vrut să simtă atingerea oxigenului în plămâni, iar ea a murit 2 zile mai târziu, în chinuri groaznice, din cauza unei infecţii. Atunci am crezut că voi innebuni. Părinţii mi-au aranjat căsătoria cu tine. Nu m-am bucurat. Nu o uitasem şi ştiam că nu te voi putea iubi niciodată. Te-am respectat şi te-am admirat pentru puterea de a suporta o căsnicie ca a noastră. Cred că la un moment dat te-ai refugiat în creşterea copiilor. Pe ei i-am iubit şi eu. M-au schimbat putin. Au venit ca o alinare. E ceva ce nu pot explica. Nu îţi voi putea niciodată mulţumi pentru tot ce ai făcut pentru mine în toţi aceşti ani, dar te rog să mă ierţi. Poate e prea târziu. Ţi-ai irosit toată viaţa alături de mine, dar îmi pare rău că ai fost obligată de împrejurări să o faci. Sper că mă vei putea ierta. Doar de asta am nevoie acum… de iertarea ta… Îmi pare rău… Ai fost şi eşti un înger.”

                  M-a privit cu lacrimi în ochi şi am simţit la rândul meu lacrimi pe obraz. I-am strâns mâna mai tare şi am rostit un ,,Te iert” sugrumat de suspine. A închis ochii şi s-a lăsat înghiţit de comă. O săptămână mai târziu a încetat să mai lupte cu boala, era prea obosit, iar acelea au fost ultimele lui cuvinte… ,, Ai fost şi eşti un înger”… Ar fi trebuit să fiu supărată că am trăit atâţia ani cu un bărbat a cărui inimă nu îmi putea aparţine? Ei bine, nu am fost. În momentul acela l-am înţeles, l-am admirat… l-am iubit mai mult ca oricând. Încercase să se lupte cu ceva mult mai puternic decât el ca să pot fi eu fericită. Şi a luptat cu atâtea fantome în tăcere. Nu am avut nici cea mai mica bănuială. M-am simţit vinovată. Îl condamnasem pentru faptul ca îmi luase dreptul de a fi iubită. Poate că asta mi-a fost soarta şi nu a fost aşa rea. Alături de el am dus o viaţă bună. Am trăi o viaţă întreagă cu un bărbat care nu m-a iubit şi totuşi m-a făcut fericită. Poate eu l-am iubit mereu în adâncul sufletului, iar acea iubire s-a făcut resimţită în acel moment.Dumnezeu ştie… Eram prea copleşită. Încă sunt. Mereu voi fi. Mereu îmi curg lacrimi când îmi amintesc cuvintele lui atât de sincere. Mă bucur că am cunoscut un om atât de nobil. În fiecare zi de joi, ziua în care a murit, îi pun pun 2 flori pe mormânt pentru a-i reaminti că l-am iertat.”

Am cunoscut-o pe femeie cu un an în urmă într-un spital, iar cuvintele ei mi-au răscolit sufletul, i-am admirat pe amândoi şi încă îi admir. Cred că respectul pe care şi l-au purtat şi-a spus cuvântul. Povestea celor doi oferă o pildă frumoasă…

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

  • COMMENTS (2)

    1. Olivia 16th februarie 2019 at 21:48 -

      Impresionat, memorabil…

      Reply
    2. radu 15th august 2016 at 15:18 -

      Ce pot sa zic

      Reply

    Leave a Reply