Am să-ţi spun ceva ce probabil nu ţi-a mai spus nicio femeie până acum: Nu e vina ta!

                                                                 Am să-ţi spun ceva ce probabil nu ţi-a mai spus nicio femeie până acum: Nu e vina ta!

                                                                 Mi-e greu să plec, atât de greu… Dar mi-e greu şi să rămân… La fel de greu… Cred că noi am ajuns să trăim unul prin intermediul celuilalt, nu unul pentru celălalt. Am ajuns să nu ne mai îngăduim nimic, să nu ne mai iertăm, să nu ne mai purtăm de grijă din cauză că ne purtăm prea mult de grijă, din cauză că aşteptăm imposibilul şi suntem atenţi mai mult la celălalt neglijându-ne astfel propriul comportament, propriile trăiri pe care le păstrăm în suflet. 

                                                                 Nu e vina ta, nu sunt nebună să te acuz pentru ceva ce faci la superltiv, în sensul bun. Se spune că nu ţi se urăşte niciodaă cu binele, dar uite că ţi se urăşte atunci când binele se transformă în rău şi iubirea nu îţi mai dă acea senzaţie de eliberare, ci te încorsetează tot mai tare până când ajunge să nu îţi mai ofere nici cel mai mic răgaz să respiri şi să spui ,,E bine… E bine că iubesc şi sunt iubită!”

                                                                 N-aş vrea să spun că e vina mea, numai aşa, să te simţi tu bine şi eu să nu îmi încarc conştiinţa ştiind că nu te-am făcut să suferi. Îţi spun tot ce simt şi tot ce cred că ai început să simţi şi tu. Noi mereu am fost pe aceeaşi lugime de undă şi mereu ne-am înţeles din cuvinte puţine sau poate chiar fără cuvinte. Tu eşti vinovat că m-ai iubit aşa cum ai putut mai bine. Eu sunt vinovată că te-am iubit cât am putut de mult. Şi amândoi suntem vinovaţi că ne-am iubit absurd şi că am fost excesiv de protectori unul cu celălalt.

                                                                 Ajunsesem să te caut în fiecare persoană şi ajunsesem să mă gândesc atât de mult la tine încât contau toate gesturile, căutam perfecţiunea în ele şi îţi aduceam reproşuri atunci când nu o găseam aşa cum îmi doream. Şi tu făceai la fel. Ne-am certat mult pe tema asta… Am încercat să rezolvăm, am încercat să ne schimbăm şi să ne ofeim mai multă libertate unul celuilalt, dar ştim bine că din păcate nu s-a putut face nimic pentru noi. Cred că dacă aş putea, aş sta aici, în atemporal şi te-aş privi cum mă priveşti, fără să vorbim, căci ne-am aduce iar reproşuri, fără să ne atingem, căci ai trezi în mine tremurul sentimentelor pe care vreau să le ucid… Fără să ne amintim cât ne-am iubit, căci eu aş vrea să începem totul din nou… Dar nu se poate…

                                                                 Nu e vina nimăui şi totuşi e vina amândurora. Poate e adevărat că cele mai mari iubiri ajung în mormânt sau sunt stinse de cei cărora le e prea teamă să-ţi frigă sufletul de tot cu ea… Nouă ne e teamă… Nu e vina ta! Te iubesc!… Aşa cum probabil am să fac mereu, dar…

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

  • COMMENTS (17)

    1. Studio Galati 30th septembrie 2016 at 07:30 -

      Mereu exista un „dar…”

      Reply
    2. Koko 02nd decembrie 2015 at 10:19 -

      Zicale… de currva… care ii place noul…

      Reply

    Leave a Reply