Am plâns şi te-am chemat. Am trăit multă vreme cu speranţa că ne vom împăca. Dar te-am trimis la dracu’, dragule şi nu vei avea habar niciodată cât de bine m-am simţit când mi-am dat seama că pot, domne, să trăiesc foarte bine şi fără tine.

                                        Sunt mulţi oameni pe care îi întâlnim doar ca să putem învăţa ceva, doar ca să putem deveni mai buni. Sunt mulţi oameni care îţi promit că vor rămâne, dar nu sunt de cuvânţ, nu-şi onorează promisiunile şi pleacă fără ca măcar să-ţi lase un gând, o vorbă, o speranţă de rămas bun. Sunt mulţi oameni care nu îţi merită lacrimile, dar cărora le oferi aceste lacrimi fără să-ţi mai pese că nu le merită şi că aceia care ţi le-ar merita de fapt doar ţi le şterg din priviri şi îţi desenează zâmbete pe faţă în creioanele colorate ale unor promisiuni de fericire.

                                        Am plâns, dragule… Am plâns mult după tine şi poate că am fost proastă că am plâns… Sau nu! Şi poate că ar fi trebuit să găsesc altă cale să mi te scot din suflet, nu să te iubesc la fel de mult… Sau nu! Şi n-am mai plâns, în cele din urmă te-am scos din suflet şi n-am mai pâns. Ţi-am dus dorul, dragule. Te-am chemat în fiecare dimineaţă când îmi erau cafelele amare. Te-am chemat în fiecare seară când mi-era frig. Te-am chemat în fiecare noapte să-mi mai torni vin în pahar, vin să te iubesc, vin să te am, vin să rămân. Şi am răguşit de la atâtea chemări şi nu te-am mai chemat… Şi n-am mai simţit nevoia să te chem. Şi nu mi-a mai fost dor.

                                        Cel mai probabil, atunci când mi-am dat seama că n-ai meritat, nici tu, dar nici eu, să sufăr atât, te-am trimis la dracu’ şi atunci nu te-am chemat înapoi, nu ţi-am mai dus dorul, nu te-am mai plâns. De atunci a început să-mi fie chiar bine. Mi-am dat seama că merit mai mult decât lacrimi şi anume zâmbete, că merit mai mult decât dor şi anume iubire, că merit mai mult decât să încerc să te aduc înapoi şi anume să încerc să mă redescopăr pe mine. 

                                        Am plâns şi te-am chemat. Am trăit multă vreme cu speranţa că ne vom împăca. Dar te-am trimis la dracu’, dragule şi nu vei avea habar niciodată cât de bine m-am simţit când mi-am dat seama că pot, domne, să trăiesc foarte bine şi fără tine.

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply