Am greşit şi am iertat. Am rănit şi am fost rănită. Am fost lăsată în urmă şi am plecat. Am învăţat lecţii şi am devenit o femeie mai bună. Dar nu am trăit degeaba. Nu am fost ignorantă şi întotdeauna am avut grijă de cei dragi… Mai multă grijă decât am avut de mine însămi. Am învăţat că trebuie să mă iubesc exact aşa cum sunt.

                           Am greşit încercând să le fiu tuturor pe plac. Asta m-a obligat să mă îndepărtez de mine însămi, m-a făcut să nu îmi mai placă omul care devenisem. Am greşit refuzând să accept ajutorul atunci când mi s-a oferit fără vreun interese ascuns, dar fusesem rănită de prea multe ori ca să mai pot avea încredere în altcineva în afară de propria-mi persoană. 

                           Viaţa e frumoasă, dar uneori e al dracului de grea pentru că am avut de învăţat lecţii care mi-au lăsat în suflet un gust amar de care am scăpat cu greu. Şi de foarte multe ori am fost judecată de cei din jurul meu, deşi ei nu ştiau ce e în sufletul meu, deşi ei nu ştiau ce se întâmplă cu mine, deşi habar nu aveau cât de mult sufeream şi cât de mult mă dureau judecăţile lor. Cel mai mult vor judeca întotdeauna cei care privesc din exterior, cei care nu au puterea să pătrundă mai în profunzime şi să înţeleagă mai mult. 

                           Am greşit şi am iertat. Am rănit şi am fost rănită. Am fost lăsată în urmă şi am plecat. Am învăţat lecţii şi am devenit o femeie mai bună. Dar nu am trăit degeaba. Nu am fost ignorantă şi întotdeauna am avut grijă de cei dragi… Mai multă grijă decât am avut de mine însămi. Am învăţat că trebuie să mă iubesc exact aşa cum sunt. Am învăţat că nu trebuie să îmi mai pese atât de mult de tot ce se întâmplă în jurul meu, că nu trebuie să mai ascult ce spun alţii sau să mă mai las influenţată de problemele lor… Întotdeauna, atunci când voi avea nevoie de ei, nu vor fi lângă mine, dar mă vor căuta atunci când vor avea ei nevoie. Am învăţat să am mai multă grijă de sufletul meu şi să mă pun şi pe mine pe primul plan!

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts