Ai înţeles total greşit! Sunt uşor de rănit pentru că iubesc, nu pentru că sunt slabă.

                                     Ai înţeles total greşit! Sunt uşor de rănit pentru că iubesc, nu pentru că sunt slabă. 

                                     Slabă ştii când am fost? Când nu m-a lăsat inima să spun ,,Nu” şi am spus ,,Da” deşi ştiam foarte sigur că nu fac ceea ce trebuie pentru mine şi că mai târziu tot mie îmi va părea rău. Doar atunci am fost slabă, slăbiciunile oamenilor puternici sunt fix oamenii care le dau adesea puterea necesară pentru a continua totul, aceia care, uneori, ştiu exact unde să te lovească pentru a-ţi provoca cea mai mare durere în suflet, aceia care te lasă fără ei.

                                     Dar n-am fost rănită din cauza slăbiciunilor, ci din cauza principiilor care nu-mi dau voie să le răspund oamenilor pe acelaşi ton, să le plătesc cu aceeaşi monedă, să le arăt că pot şi eu să fiu ca ei… Dar nu mă lasă principiile. Am fost rănită din cauza faptului că eu mă pun în locul celuilalt şi nu pot să rabd să fac ceva care pe mine m-ar doborî la pământ imediat, deşi s-a întâmplat adesea să am toate armele necesare pentru a face asta, deşi mi-ar fi fost atât, dar atât de uşor să o fac. Pe mine iubirea m-a doborât cel mai mult, faptul că mereu i-am iubit pe ceilalţi mai mult decât m-am iubit pe mine. Pe mine faptul că am învăţat să rabd palme de la viaţă în iubire m-a obligat să tac şi să îndur, să fiu rănită şi să mă vindec singură. 

                                     Eu sunt uşor de rănit pentru că am principii la care ţin, pentru că ştiu ce s-ar afla în sufletul celuilalt dacă aş face tot ce pot să fac, pentru că iubesc cu sinceritate. Femeie puternică e aceea care te iartă fără să-ţi facă acelaşi rău, fără să-ţi plătească cu aceeaşi monedă, fără să te lase cu sufletul gol după ce-ţi ia chiar şi ce nu mai ai tu să-i dai. Femeie puternică e aceea care merge mai departe şi fără tine, chiar dacă pe tine te-a iubit cel mai mult. Femeie puternică e aceea care, deşi e rănită, poate să vadă încă frumosul, poate spera, poate iubi din nou.

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply