A fost o poveste în care, la final, eu m-am salvat singură, iar așa-zisul meu prinț s-a făcut nevăzut. Poate s-au schimbat vremurile. Poate așa a fost mereu. Dar eu am aflat că o femeie puternică trebuie să se salveze singură și nu pentru că așa vrea, ci pentru că așa trebuie. Nimeni nu e puternic prin alegere, ci de nevoie. 

                                Poate că noi, femeile, suntem mai naive din fire și credem cu tărie că în viață va fi așa cum ni se predica în copilărie, că atunci când viața va deveni foarte grea se va găsi cineva, un el, care să ne sprijine, să ne ajute, să ne înțeleagă… să ne salveze. Și din păcate nu durează mult până primim prima lovitură, apoi pe a doua și tot așa. Ajungem efectiv la pământ și uneori ne e teamă să ne ridicăm pentru că știm că am putea cădea din nou.

                                Ne punem speranțe în ceilalți, în cei pe care îi credeam prieteni, în cei pe care îi iubeam… Și totuși nimeni nu renunță la problemele sale, la viața pe care o duce, pentru a  întinde o mână de ajutor sau măcar pentru a spune o vorbă bună. Cel mult te alegi cu un ,,O să treci peste, ai să vezi. Va fi bine.” Și atât. Puțini sunt cei care chiar ajută, iar aceștia trebuie prețuiți. 

                                După toate astea ajungem să ne dăm seama că așteptăm degeaba, că în cele mai dificile momente tot noi ne suntem cel mai bun sprijin. Ne dăm seama că viața e o poveste în care noi înșine ne suntem proprii eroi… Poate pentru că ceilalți sunt prea ocupați să se salveze pe ei înșiși. Poate pentru că nu le pasă. Poate pentru că trebuie să învățăm să fim puternici și să ne fim cel mai de încredere sprijin. Dracu` știe de ce?! Dar nu are rost să aștepți. Cel mai bun lucru pe care îl poți face atunci când ai căzut este să te scuturi de praf și să te ridici pentru că nu o va face nimeni în locul tău.

                                A fost o poveste în care, la final, eu m-am salvat singură, iar așa-zisul meu prinț s-a făcut nevăzut. Poate s-au schimbat vremurile. Poate așa a fost mereu. Dar eu am aflat că o femeie puternică trebuie să se salveze singură și nu pentru că așa vrea, ci pentru că așa trebuie. Nimeni nu e puternic prin alegere, ci de nevoie. 

                                Da… Viața nu e o poveste în care bărbatul tău te salvează de ceva, de cineva, ci una în care trebuie să te salvezi singură, iar bărbatul tău te va găsi abia mai apoi și te va iubi când deja tu ai toate lecțiile învățate și ești puternică, stabilă, hotărâtă, dar, mai presus de toate, gata să faci totul pentru fericirea ta. Iar la el va fi la fel. 

 

 

 

 

Foto: Brooke Cagle

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts