10 Adevăruri pe care bărbații ar trebui să le știe depre femei


1.    
 Nu ne place să ne puneți la îndoială sentimentele, chiar dacă de fapt nu vreți decât puțină atenție și confirmare a afecțiunii.
2.     Acordăm o foarte mare atenție detaliilor. Apreciați-le și voi mai mult și veți urca deja câteva trepte în ochii noștri.
3.     Toate femeile adoră să primească un compliment bine făcut.
4.     Chiar dacă viața ne dărâmă, vom avea întotdeauna putere să luptăm pentru ceea ce iubim.
5.     Nu ne plac jumătățile de măsură. Oferim totul pentru că vrem să primim totul…mai ales în iubire.
6.     Indiferența ne macină sufletul, iar apoi îl sfâșie.
7.     Oferim încredere o singură dată. A doua oară e doar umbra ei. Nu o mai putem oferi nici dacă ne dorim.
8.     Să nu dați atenție vorbelor pe care le spunem la nervi. Sunt pline de venin, poate și puțin adevăr, dar le regretăm, de cele mai multe ori, imediat ce le dăm glas.
9.     Adorăm să ni se poarte de grijă.
10.   La noi, renunțarea nu va mai promite niciodată alte posibile încercări pentru că renuntam numai atunci cănd suntem convinse că nu putem obține ceea ce ne-am propus.

Foto: We Heart It

Tu ai citit cartile scrise de mine?

Dama De Trefla

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Other posts

Leave a Reply